1. „Vai de tine, pustiitorule, care totuș n’ai fost pustiit; care jăfuiești, și n’ai fost jăfuit încă! După ce vei sfîrși de pustiit, vei fi pustiit și tu, după ce vei isprăvi de jăfuit, vei fi jăfuit și tu.“
2. „Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineață și izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
3. Cînd răsună glasul Tău, popoarele fug; cînd Te scoli Tu, neamurile se împrăștie.“
4. „Și prada voastră va fi strînsă cum strînge mușița: sar peste ea cum sar lăcustele.“
5. Domnul este înălțat, și locuiește în înălțime. El umple Sionul de nepărtinire și dreptate.
6. „Zilele tale sînt statornice, înțelepciunea și priceperea sînt un izvor de mîntuire“; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
7. Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plîng cu amar.
8. Drumurile sînt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legămîntul, disprețuiește cetățile, nu se uită la nimeni.
9. Țara jălește și este întristată; Libanul este plin de rușine, tînjește; Saronul este ca o pustie; Basanul și Carmelul își scutură frunza.
10. „Acum Mă voi scula, – zice Domnul, – acum Mă voi înălța, acum Mă voi ridica.
11. Ați zămislit fîn, și nașteți paie de miriște; suflarea vostră de mînie împotriva Ierusalimului este un foc, care pe voi înșivă vă va arde de tot.
12. Popoarele vor fi ca niște cuptoare de var, ca niște spini tăiați cari ard în foc.“
13. „Voi, cei de departe, ascultați ce am făcut! Și voi, cei de aproape, vedeți puterea mea!“
14. Păcătoșii sînt îngroziți, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți, cari zic: „Cine din noi va putea să rămînă lîngă un foc mistuitor?“ „Cine din noi va putea să rămînă lîngă niște flacări vecinice?“
15. Celce umblă în neprihănire, și vorbește fără vicleșug, celce nesocotește un cîștig scos prin stoarcere, celce își trage mînile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n’audă cuvinte setoase de sînge, și își leagă ochii ca să nu vadă răul,
16. acela va locui în locurile înalte; stînci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pîne, și apa nu-i va lipsi.“
17. „Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi țara în toată întinderea ei.
18. Inima ta își va aduce aminte de groaza trecută și va zice: «Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este celce veghea asupra turnurilor?»
19. Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneț, pe poporul cu vorbirea încîlcită de n’o puteai înțelege, cu limba gîngavă, de n’o puteai pricepe.
20. Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, ca locuință liniștită, ca un cort, care nu va mai fi mutat, ai cărui țăruși nu vor mai fi scoși niciodată, și ale cărui funii nu vor mai fi deslegate.
21. Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ține loc de rîuri, de pîraie late, unde totuș nu pătrund corăbii cu lopeți, și nu trece niciun vas puternic.
22. Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mîntuește!
23. Funiile tale s’au slăbit, așa că nu mai pot strînge piciorul catargului, și nu mai pot întinde pînzele. Atunci se împarte prada, care-i așa de mare, că pînă și ologii iau parte la ea.
24. Niciun locuitor nu zice: «Sînt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.“