1. Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit.
2. El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihnește în culcușul lui.
3. „Dar voi, apropiați-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămînța precurvarului și a curvei!
4. De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg, și scoateți limba? Nu sînteți voi niște copii ai păcatului, o sămînță a minciunii,
5. care se încălzește pentru idoli supt orice copac verde, care junghie pe copii în văi, supt crăpăturile stîncilor?
6. În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moștenire, ele sînt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură, și le aduci daruri de mîncare: «Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta?
7. Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul; tot acolo te sui să aduci jertfe.
8. Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușiorilor; căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul, și faci legămînt cu ei, îți place legătura cu ei, și iei seama la semnul lor.
9. Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimeți solii departe, și te pleci pînă la locuința morților.
10. Obosești mergînd, și nu zici: «Încetez!» Tot mai găsești putere în mîna ta: De aceea nu te doboară întristarea.
11. Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte, și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
12. Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi!
13. Și atunci să strigi, și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vîntul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar celce se încrede în Mine va moșteni țara, și va stăpîni muntele Meu cel sfînt.“ –
14. Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!
15. Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este vecinică și al cărui Nume este sfînt. «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sînt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite.
16. Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mînie necurmată, cînd înaintea Mea cad în leșin duhurile, și sufletele pe cari le-am făcut.
17. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M’am mîniat și l-am lovit, M’am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui.
18. I-am văzut căile, și totuș îl voi tămădui; îl voi călăuzi, și-l voi mîngîia, pe el și pe ceice plîng împreună cu el.
19. Voi pune lauda pe buze: «Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da Eu îl voi tămădui!
20. Dar cei răi sînt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști, și ale cărei ape aruncă afară noroi și mîl.“
21. „Cei răi n’au pace“ zice Dumnezeul meu. –