Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48
  49. 49
  50. 50
  51. 51
  52. 52
  53. 53
  54. 54
  55. 55
  56. 56
  57. 57
  58. 58
  59. 59
  60. 60
  61. 61
  62. 62
  63. 63
  64. 64
  65. 65
  66. 66

Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 38 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el, și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Pune-ți în rînduială casa, căci vei muri, și nu vei mai trăi.“

2. Ezechia s’a întors cu fața la părete, și a făcut Domnului următoarea rugăciune:

3. „Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și inimă curată, și am făcut ce este bine înaintea Ta!“ Și Ezechia a vărsat multe lacrămi.

4. Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:

5. „Du-te, și spune lui Ezechia: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: «Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrămile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale.

6. Te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta, din mîna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.

7. Și iată semnul din partea Domnului după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvîntul pe care l-a rostit:

8. voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s’a pogorît soarele pe cadranul lui Ahaz.“ Și soarele s’a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe cari se pogorîse.

9. Cîntarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii și însănătoșerii lui.

10. „Ziceam: «În cei mai buni ani ai vieții mele trebuie să mă duc la porțile locuinței morților!Sînt pedepsit cu perderea celorlalți ani ai mei, cari-mi mai rămîn!

11. Ziceam: «Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pămîntul celor vii;nu voi mai vedea pe niciun om în locuința morților!

12. Locuința mea este luată și mutată dela mine, ca o colibă de păstori.Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător, care m’ar rupe din țesătura lui.Pînă deseară îmi vei pune capăt.

13. Am strigat pînă dimineața; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele!Pînă deseară îmi vei pune capăt.

14. Ciripeam ca o rîndunea, croncăneam ca un cocor,și gemeam ca o porumbiță. Ochii-mi priveau topiți spre cer:«Doamne, sînt în necaz, ajută-mă!»

15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m’a ascultat.Acum voi umbla smerit pînă la capătul anilor mei, dupăce am fost întristat astfel.

16. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață, prin ea mai am și eu suflare,căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăș viața.

17. Iată, chiar suferințele mele erau spre mîntuirea mea;Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii.Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

18. Căci nu locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește,și cei ce s’au pogorît în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta.

19. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi.Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta.

20. Domnul m’a mîntuit!De aceea, în toate zilele vieții noastrevom suna din coardele instrumentelor noastre,în Casa Domnului.“

21. Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine, și s’o întindă peste bubă; și Ezechia va trăi.“

22. Și Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaște că mă voi sui la Casa Domnului?“