1. „O! de ai despica cerurile, și Te-ai pogorî, s’ar topi munții înaintea Ta,
2. ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele, și ar tremura neamurile înaintea Ta!
3. Cînd ai făcut minuni la cari nu ne așteptam, Te-ai pogorît, și munții s’au zguduit înaintea Ta,
4. cum niciodată nu s’a pomenit, nici nu s’a auzit vorbindu-se, și cum nici n’a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.
5. Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, și își aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mîniat, pentrucă am păcătuit: vom suferi noi vecinic, sau putem fi mîntuiți?
6. Toți am ajuns ca niște necurați, și toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. Toți sîntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul.
7. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească și să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Fața Ta, și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.“
8. Dar, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi sîntem lutul, și Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toții lucrarea mînilor Tale.
9. Nu Te mînia prea mult, Doamne, și nu-Ți aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește dar, spre noi, căci toți sîntem poporul Tău.
10. Cetățile Tale cele sfinte sînt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o pustietate!
11. Casa noastră cea sfîntă și slăvită, în care părinții noștri cîntau laudele Tale, a ajuns pradă flacărilor, și tot ce aveam mai scump a fost pustiit.
12. După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult?“