Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28

Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. După aceea, Pavel a plecat din Atena, și s’a dus la Corint.

2. Acolo a găsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curînd din Italia, cu nevastă-sa Priscila, de oarece Claudiu poruncise ca toți Iudeii să plece din Roma. A venit la ei.

3. Și, fiindcă avea acelaș meșteșug, a rămas la ei, și lucrau: meseria lor era facerea corturilor.

4. Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, și îndupleca pe Iudei și pe Greci.

5. Dar cînd au venit Sila și Timotei din Macedonia, Pavel s’a dedat în totul propovăduirii, și dovedea Iudeilor că Isus este Hristosul.

6. Fiindcă Iudeii i se împotriveau și-l batjocoreau, Pavel și-a scuturat hainele, și le-a zis: „Sîngele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sînt curat. Deacum încolo, mă voi duce la Neamuri.“

7. Și după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.

8. Dar Crisp, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Și mulți dintre Corinteni, cari auziseră pe Pavel, au crezut și ei, și au fost botezați.

9. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într’o vedenie: „Nu te teme; ci vorbește și nu tăcea,

10. căci Eu sînt cu tine; și nimeni nu va pune mîna pe tine, ca să-ți facă rău: vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate.“

11. Aici a rămas un an și șase luni, și învăța printre Corinteni Cuvîntul lui Dumnezeu.

12. Pe cînd era Galion cîrmuitor al Ahaiei, Iudeii s’au ridicat cu un gînd împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată,

13. și au zis: „Omul acesta ațîță pe oameni să se închine lui Dumnezeu într’un fel care este împotriva Legii.“

14. Pavel voia să înceapă vorba, cînd Galion a zis Iudeilor:„Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăție, v’aș asculta după cuviință, Iudeilor!

15. Dar dacă este vorba de neînțelegeri asupra unui cuvînt, asupra unor nume și asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.“

16. Și i-a alungat dela scaunul de judecată.

17. Atunci au pus toți mîna pe Sosten, fruntașul sinagogii, și-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.

18. Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, și-a luat ziua bună dela frați, și a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila și Acuila, după ce și-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruință.

19. Au ajuns în Efes; și Pavel a lăsat acolo pe însoțitorii lui. A intrat în sinagogă, și a stat de vorbă cu Iudeii,

20. cari l-au rugat să rămînă la ei mai multă vreme. El însă n’a voit,

21. ci și-a luat rămas bun dela ei, și a zis: „Trebuie numaidecît ca sărbătoarea care vine, s’o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăș la voi.“ Și a plecat din Efes.

22. S’a dat jos din corabie în Cezarea, s’a suit la Ierusalim, și, dupăce a urat de bine Bisericii, s’a pogorît în Antiohia.

23. După ce a petrecut cîtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat, și a străbătut din loc în loc ținutul Galatiei și Frigiei, întărind pe toți ucenicii.

24. La Efes, a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii și era tare în Scripturi.

25. El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat, și vorbea și învăța amănunțit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoștea decît botezul lui Ioan.

26. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila și Priscila, cînd l-au auzit, l-au luat la ei, și i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.

27. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, frații l-au îmbărbătat să se ducă, și au scris ucenicilor să-l primească bine. Cînd a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe ceice crezuseră;

28. căci înfrunta cu putere pe Iudei înaintea norodului, și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.