1. Pe cînd vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și Saducheii,
2. foarte necăjiți că învățau pe norod, și vesteau în Isus învierea din morți.
3. Au pus mînile pe ei, și i-au aruncat în temniță pînă a doua zi; căci se înserase.
4. Însă mulți din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; și numărul bărbaților credincioși s’a ridicat aproape la cinci mii.
5. A doua zi, mai marii norodului, bătrînii și cărturarii s’au adunat împreună la Ierusalim,
6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți.
7. Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor, și i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?“
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le-a zis: „Mai mari ai norodului și bătrîni ai lui Israel!
9. Fiindcă sîntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, și sîntem întrebați cum a fost vindecat,
10. s’o știți toți, și s’o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
11. El este «piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.»
12. În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiți.“
13. Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s’au mirat, întrucît știau că erau oameni necărturari și de rînd; și au priceput că fuseseră cu Isus.
14. Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15. Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s’au sfătuit între ei,
16. și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s’a făcut o minune vădită, pe care n’o putem tăgădui.
17. Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm, și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.“
18. Și dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.
19. Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;
20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.“
21. I-au amenințat din nou, și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23. După ce li s’a dat drumul, ei s’au dus la ai lor, și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrînii.
24. Cînd au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu, și au zis: „Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea și tot ce este în ele!
25. Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: «Pentruce se întărîtă neamurile, și pentruce cugetă noroadele lucruri deșerte?
26. Împărații pămîntului s’au răsculat, și domnitorii s’au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.»
27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel,
28. ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta și sfatul Tău.
29. Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,
30. și întinde-ți mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.“
31. După ce s’au rugat ei, s’a cutremurat locul unde erau adunați; toți s’au umplut de Duhul Sfînt, și vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32. Mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obște.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți.
34. Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vîndute,
35. și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,
37. a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, și i-a pus la picioarele apostolilor.