Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48
  49. 49
  50. 50

Vechiul Testament

Noul Testament

Geneza 35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Întoarcerea lui Iacov la Betel

1. Dumnezeu i-a vorbit lui Iacov astfel: „Scoală-te, du-te la Betel, locuiește acolo și zidește un altar pentru Dumnezeul Care ți S-a arătat pe când fugeai de fratele tău, Esau.“

2. Iacov le-a spus celor din familia sa și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați zeii care sunt în mijlocul vostru, curățați-vă și schimbați-vă hainele,

3. pentru ca să ne sculăm și să mergem la Betel unde voi zidi un altar pentru Dumnezeul Care mi-a răspuns în ziua necazului meu și Care a fost cu mine pe oriunde am umblat.“

4. Ei i-au dat lui Iacov toți zeii pe care-i aveau și cerceii pe care-i purtau în urechi. După ce i-a îngropat sub terebintul care se afla lângă Șehem,

5. au pornit la drum. Groaza lui Dumnezeu a cuprins cetățile din împrejurimi, astfel încât nimeni nu i-a urmărit.

6. Iacov a ajuns la Luz, adică Betel, care se află în Canaan, împreună cu toți cei care erau cu el.

7. Acolo a zidit un altar și a pus acelui loc numele El-Betel, pentru că Dumnezeu Însuși i Se arătase acolo, pe când fugea de fratele său, Esau.

8. Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată sub un stejar, mai jos de Betel; de aceea stejarul a fost numit Alon-Bakut.

9. După ce Iacov s-a întors din Padan-Aram, Dumnezeu i S-a arătat din nou, l-a binecuvântat

10. și i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai numi Iacov, ci numele tău va fi Israel.“ Și l-a numit Israel.

11. Dumnezeu i-a mai zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atoputernic: fii roditor și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri vor ieși din tine, chiar regi vor ieși din coapsele tale.

12. Țara pe care le-am dat-o lui Avraam și Isaac ți-o voi da ție și seminței tale după tine.“

13. Apoi Dumnezeu S-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise.

14. Iacov a așezat un stâlp de piatră în locul în care Dumnezeu îi vorbise și a turnat o jertfă de băutură și untdelemn pe el.

15. Iacov a numit locul în care Dumnezeu îi vorbise, Betel.

Moartea Rahelei și a lui Isaac

16. După aceea au plecat din Betel și, înainte de a ajunge la Efrata, pe Rahela au apucat-o durerile nașterii. A avut o naștere grea.

17. Pe când era în durerile nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, pentru că mai ai un fiu.“

18. În timp ce își dădea sufletul, pentru că era pe moarte, Rahela i-a pus băiatului numele Ben-Oni; însă tatăl său i-a pus numele Beniamin.

19. Rahela a murit și a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

20. Iacov a așezat un stâlp pe mormântul ei, stâlp care se află pe mormântul Rahelei și astăzi.

21. Israel și-a continuat călătoria și și-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.

22. În timp ce Israel locuia în acel ținut, Ruben s-a dus și s-a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său, dar Israel a aflat despre acest lucru. Iacov avea doisprezece fii.

23. Fiii Leei au fost: Ruben, întâiul născut al lui Iacov; Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon.

24. Fiii Rahelei au fost: Iosif și Beniamin.

25. Fiii Bilhei, sclava Rahelei, au fost: Dan și Neftali.

26. Fiii Zilpei, sclava Leei, au fost: Gad și Așer. Aceștia au fost fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.

Moartea lui Isaac

27. Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, în Mamre, lângă Chiriat-Arba, adică Hebron, unde au locuit ca străini Avraam și Isaac.

28. Isaac a trăit o sută optzeci de ani.

29. El și-a dat ultima suflare și astfel a murit bătrân și sătul de zile, fiind adăugat la poporul său; iar Esau și Iacov, fiii săi, l-au îngropat.