1. Atunci Iosif s-a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și l-a sărutat.
2. Apoi le-a poruncit doctorilor aflați în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său, Israel, iar aceștia au făcut întocmai.
3. Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile, căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare. Egiptenii l-au jelit șaptezeci de zile.
4. După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor de la curtea lui Faraon: „Dacă am găsit bunăvoință la voi, vorbiți-i lui Faraon astfel:
5. «Tatăl meu m-a pus să jur cerându-mi ca, atunci când va muri, să-l îngrop în mormântul pe care și l-a săpat în Canaan. De aceea dă-mi voie să mă duc să-l îngrop acolo pe tatăl meu, după care mă voi întoarce.»“
6. Faraon a răspuns: „Du-te și îngroapă-l pe tatăl tău, așa cum te-a pus să juri.“
7. Iosif s-a dus să-și îngroape tatăl și împreună cu el au mers toți slujitorii lui Faraon, sfetnicii săi și toți bătrânii țării Egiptului,
8. toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Doar copiii, turmele și cirezile lor au rămas în Goșen.
9. Împreună cu el au mers care și călăreți, formând o mulțime foarte mare.
10. Când au ajuns la Aria lui Atad, care se află dincolo de Iordan, au ținut acolo un bocet mare și solemn. Iosif a ținut un bocet de șapte zile pentru tatăl său.
11. Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Mițrayim; el se află dincolo de Iordan.
12. Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le-a poruncit acesta.
13. Ei l-au dus în Canaan și l-au îngropat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare.
14. După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei care se duseseră cu el să-și îngroape tatăl.
15. Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî și se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut.
16. De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă:
17. „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea și păcatul fraților tăi, pentru că ei ți-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri.
18. Frații lui au venit, s-au plecat înaintea lui și i-au zis: Suntem sclavii tăi.
19. Nu vă temeți! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu?
20. Chiar dacă voi ați intenționat să-mi faceți rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susține viața unui popor numeros, așa cum face astăzi.
21. Deci nu vă temeți! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră și a copiilor voștri. Apoi i-a mângâiat și le-a vorbit cu bunătate.
22. Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani.
23. Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi.
24. Apoi Iosif le-a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru și vă va duce din această țară în țara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.“
25. Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luați oasele mele de aici.“
26. Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.