Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21

Vechiul Testament

Noul Testament

Ioan 3 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor.

2. Acesta a venit la Isus, noaptea, și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.“

3. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.“

4. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, și să se nască?“

5. Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.

6. Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh.

7. Nu te mira că ți-am zis: „Trebuie să vă nașteți din nou.

8. Vîntul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.“

9. Nicodim I-a zis: „Cum se poate face așa ceva?“

10. Isus I-a răspuns: „Tu ești învățătorul lui Israel, și nu pricepi aceste lucruri?

11. Adevărat, adevărat îți spun, că noi vorbim ce știm, și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră.

12. Dacă v’am vorbit despre lucruri pămîntești și nu credeți, cum veți crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cerești?

13. Nimeni nu s’a suit în cer, afară de Cel ce S’a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

14. Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului,

15. pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața vecinică.

16. Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața vecinică.

17. Dumnezeu, în adevăr, n’a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

18. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentrucă n’a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

19. Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.

20. Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

21. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.“

22. După aceea Isus, și ucenicii Lui, a venit în ținutul Iudeii; și stătea acolo cu ei și boteza.

23. Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; și oamenii veneau ca să fie botezați.

24. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță.

25. Între ucenicii lui Ioan și între un Iudeu, s’a iscat o neînțelegere cu privire la curățire.

26. Au venit deci la Ioan și i-au zis: „Învățătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, și despre care ai mărturisit tu, iată că botează, și toți oameni se duc la El.“

27. Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decît ce-i este dat din cer.

28. Voi înșivă îmi sînteți martori că am zis: „Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui.

29. Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină.

30. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.

31. Celce vine din cer, este mai pe sus de toți; celce este depe pămînt, este pămîntesc, și vorbește ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toți.

32. El mărturisește ce a văzut și a auzit, și totuș nimeni nu primește mărturia Lui.

33. Cine primește mărturia Lui, adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.

34. Căci Acela, pe care L-a trimes Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.

35. Tatăl iubește pe Fiul, și a dat toate lucrurile în mîna Lui.

36. Cine crede în Fiul, are viața vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.“