Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48
  49. 49
  50. 50
  51. 51
  52. 52

Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 50 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Profeție împotriva Babilonului

1. Acesta este cuvântul rostit de Domnul prin profetul Ieremia, cu privire la Babilon și la țara caldeenilor:

2. „Dați de știre și vestiți printre neamuri! Înălțați un steag și vestiți! Nu ascundeți nimic, ci spuneți că Babilonul va fi cucerit, Bel va fi dat de rușine și Marduk va fi umplut de spaimă! Imaginile lui cioplite vor fi date de rușine și idolii lui vor fi umpluți de spaimă!

3. Un neam din nord îi va ataca și le va preface țara într-un pustiu. Nimeni nu va mai locui în ea! Atât oamenii, cât și animalele vor fugi din ea.

4. În zilele acelea și în vremea aceea, zice Domnul , israeliții împreună cu cei din Iuda vor veni și vor umbla plângând și-L vor căuta pe Domnul , Dumnezeul lor.

5. Vor întreba care este drumul Sionului și își vor întoarce privirile spre el. Vor veni și se vor alipi de Domnul printr-un legământ veșnic, care nu va fi uitat niciodată!

6. Poporul Meu era ca o turmă de oi pierdute, pe care păstorii lor le abăteau din cale și le făceau să rătăcească prin munți. Treceau de pe munți pe dealuri și își uitaseră locul de odihnă.

7. Toți cei ce le găseau le mâncau. Dușmanii lor ziceau: «Noi nu suntem vinovați, căci ele au păcătuit împotriva Domnului , staulul dreptății, împotriva Domnului , nădejdea strămoșilor lor.»

8. Fugiți din Babilon, ieșiți din țara caldeenilor și fiți ca țapii care conduc turma,

9. căci, iată, voi stârni și voi aduce împotriva Babilonului o mulțime de neamuri mari din țara de nord. Ele se vor înșira la luptă împotriva lui și îl vor cuceri. Săgețile lor sunt ca ale unui viteaz priceput care nu se întoarce cu mâna goală.

10. Astfel, Caldeea va fi prada lor și toți jefuitorii ei se vor sătura, zice Domnul.

11. Pentru că v-ați bucurat și v-ați veselit când ați jefuit moștenirea Mea, pentru că ați sărit ca o vițea pe pășune și ați nechezat ca armăsarii,

12. mama voastră va fi într-o mare rușine; cea care v-a născut va fi făcută de rușine. Iată, ea va fi cea mai de pe urmă dintre neamuri – un pustiu, un pământ uscat și fără apă.

13. Din pricina mâniei Domnului , ea nu va mai fi locuită, ci va deveni un pustiu. Toți cei ce vor trece prin Babilon se vor îngrozi și vor fluiera din cauza tuturor rănilor lui.

14. Așezați-vă în linie de luptă împrejurul Babilonului, voi toți cei ce întindeți arcul! Trageți împotriva lui, nu vă cruțați săgețile, căci a păcătuit împotriva Domnului.

15. Strigați împotriva lui din toate părțile! El se predă, întăriturile îi cad și zidurile îi sunt dărâmate. De vreme ce este răzbunarea Domnului , răzbunați-vă pe el și faceți-i cum a făcut și el!

16. Nimiciți din Babilon pe semănător și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului! Din cauza sabiei pustiitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă în țara sa!“

17. „Israel este o oaie rătăcită pe care au vânat-o leii. Primul care a mâncat-o a fost împăratul Asiriei, iar ultimul care i-a sfărâmat oasele a fost Nebucadnețar, împăratul Babilonului.“

18. „De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui, așa cum l-am pedepsit și pe împăratul Asiriei.

19. Pe Israel însă îl voi aduce înapoi la pășunea lui; el va paște pe Carmel și pe Bașan; își va potoli foamea pe dealurile Efraimului și Ghiladului.

20. În zilele acelea și în vremea aceea, zice Domnul , se va căuta nelegiuirea lui Israel, dar aceasta nu va mai fi, se va căuta păcatul lui Iuda, dar el nu se va mai găsi, căci voi ierta rămășița pe care am cruțat-o.

21. Înaintați împotriva țării Meratayimși împotriva celor ce locuiesc în Pekod. Urmăriți-i, ucideți-i și distrugeți-i cu desăvârșire, zice Domnul! Faceți-le tot ceea ce v-am poruncit!

22. Zgomotul războiului răsună în țară, zgomotul unui mare prăpăd.

23. Cum s-a rupt și s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Cum a ajuns Babilonul o pricină de groază printre neamuri!

24. Ți-am întins o cursă, Babilonule, și ai fost prins fără să te aștepți! Ai fost găsit și cucerit, căci te-ai împotrivit Domnului.

25. Domnul Și-a deschis odaia cu arme și a scos armele mâniei Lui, căci Stăpânul, Domnul Oștirilor, are de lucru în țara caldeenilor.

26. Veniți împotriva ei de departe, deschideți-i grânarele, ridicați-o ca pe niște snopi. Distrugeți-o cu desăvârșire și nu lăsați nici un supraviețuitor în ea.

27. Ucideți-i toți tăurașii! Să se ducă la înjunghiere! Vai de ei, căci le-a venit ziua! Le-a sosit vremea să fie pedepsiți!

28. ‘Ascultați! Se aude glasul fugarilor și al celor ce scapă din țara Babilonului ca să proclame în Sion răzbunarea Domnului , Dumnezeul nostru, răzbunarea pentru Templul Său.’

29. Chemați arcașii împotriva Babilonului, chemați-i pe toți cei ce întind arcul. Ridicați-vă tabăra de jur împrejurul lui; nu lăsați pe nimeni să scape! Răsplătiți-i după faptele lui; faceți-i potrivit cu tot ce a făcut și el, căci s-a îngâmfat față de Domnul , față de Sfântul lui Israel.

30. De aceea, tinerii lor vor cădea în piețe; toți ostașii lor vor fi reduși la tăcere în ziua aceea, zice Domnul.

31. Iată, Eu sunt împotriva ta, trufașule, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor, căci ți-a sosit ziua, ți-a venit vremea să fii pedepsit!

32. Trufașul acela se va împiedica și va cădea și nimeni nu-l va ajuta să se ridice. Voi aprinde un foc în cetățile lui, care îi va mistui toate împrejurimile.»“

33. „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Israeliții sunt asupriți și cei din Iuda la fel. Toți cei care i-au luat captivi îi țin strâns și refuză să le dea drumul.

34. Dar Răscumpărătorul lor este puternic, Domnul Oștirilor este Numele Lui. El le va apăra cauza ca să aducă odihnă țării lorși să facă pe locuitorii Babilonului să se agite.

35. Sabie împotriva caldeenilor! zice Domnul – împotriva celor ce locuiesc în Babilon, împotriva conducătorilor și înțelepților lor.

36. Sabie împotriva profeților mincinoși! Ei vor deveni nebuni. Sabie împotriva vitejilor lor! Ei vor fi umpluți de spaimă.

37. Sabie împotriva cailor și carelor lor și împotriva tuturor străinilor care sunt în mijlocul lor! Ei se vor înfricoșa ca niște femei. Sabie împotriva comorilor lor! Ele vor fi prădate.

38. Uscăciune peste apele lor! Ele vor seca. Căci este o țară de idoli, au înnebunit cu idolii lor de care se tem.

39. De aceea, doar fiarele pustiei și hienele vor locui acolo, precum și bufnița de noapte. Nu va mai fi locuit vreodată, ci va rămâne nelocuit din generație în generație.

40. Așa cum a distrus Dumnezeu Sodoma și Gomora și cetățile vecine, zice Domnul , tot astfel nici un om nu va mai locui acolo și nici un muritor nu se va mai stabili în el.

41. Iată, un popor vine din nord! Un mare neam și regi mulți au fost stârniți de la marginile pământului.

42. Ei sunt înarmați cu arcuri și cu lănci; sunt cruzi și fără milă. Vuietul lor este ca marea învolburată când vin călare pe cai; sunt pregătiți de luptă împotriva ta, fiică a Babilonului!

43. Împăratul Babilonului a auzit vestea și mâinile i-au slăbit. L-a cuprins neputința, durerea ca pe o femeie care naște.

44. Iată, ca un leu care vine din desișul Iordanului împotriva unui staul trainic, așa Mă voi repezi și-l voi pune pe fugă din locul unde este. Cine este cel ales de Mine ca să facă aceasta? Cine este ca Mine și cine Mă va înfrunta? Ce păstor Îmi poate sta împotrivă?

45. De aceea, ascultați hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Babilonului și planurile pe care le-a făcut împotriva Caldeii: Cu siguranță vor fi târâți ca niște oi plăpânde; cu siguranță El le va distruge staulul.

46. La sunetul cuceririi Babilonului pământul se cutremură și un strigăt se aude printre neamuri.»“