Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48
  49. 49
  50. 50
  51. 51
  52. 52

Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Restaurarea lui Israel

1. Iată Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului :

2. „Așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Scrie într-un sul toate cuvintele pe care ți le-am spus.

3. Căci iată, vin zile, zice Domnul , când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel și Iuda. Îi voi aduce înapoi în țara pe care le-am dat-o strămoșilor lor și o vor stăpâni.»“

4. Acestea sunt cuvintele pe care Domnul le-a rostit cu privire la Israel și Iuda:

5. „Așa vorbește Domnul : «Se aud strigăte de teamă, de spaimă și nu de pace.

6. Întrebați și luați aminte! Poate un bărbat să nască? Atunci de ce-i văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie în durerile nașterii? De ce au pălit?

7. Vai, ce îngrozitoare va fi ziua aceea! N-a mai fost niciodată vreuna ca ea! Va fi o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.

8. În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, voi sfărâma jugul de pe gâtul lor, le voi rupe legăturile și străinii nu îi vor mai înrobi.

9. În schimb, vor sluji Domnului , Dumnezeul lor, și împăratului lor David, pe care li-l voi ridica.

10. De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul ; nu te înspăimânta, Israele! Căci iată, te voi elibera din teritoriul cel îndepărtat și-ți voi izbăvi urmașii din țara în care sunt captivi. Iacov se va întoarce, va avea odihnă și liniște și nimeni nu-l va mai îngrozi,

11. căci Eu sunt cu tine ca să te izbăvesc zice Domnul. Voi nimici toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici. Te voi disciplina însă cu dreptate; nu pot să te las nepedepsit.»“

12. „Așa vorbește Domnul : «Lovitura ta este de nevindecat și rana ta este incurabilă.

13. Nu este nimeni care să-ți apere cauza, nu este nici o doctorie pentru rana ta și nici un mijloc de vindecare.

14. Toți iubiții tăi te-au uitat și nici unuia nu-i mai pasă de tine. Te-am lovit așa cum lovește un dușman și te-am disciplinat ca un om nemilos pentru că vina ta este așa de mare, iar păcatele tale atât de numeroase.

15. De ce te plângi de rana ta, de durerea ta ce nu are vindecare? Ți-am făcut aceste lucruri din cauză că vina ta este atât de mare, iar păcatele tale atât de numeroase.

16. Totuși, toți cei ce te mănâncă vor fi mâncați; toți dușmanii tăi, toți, vor fi duși în captivitate. Cei ce te jefuiesc vor fi jefuiți și pe toți cei ce te prădează îi voi da Eu ca pradă.

17. Pe tine însă te voi vindeca și-ți voi lega rănile, zice Domnul , pentru că ești numit ‘Cel alungat’, ‘Sionul de care nimănui nu-i pasă.’»“

18. „Așa vorbește Domnul : «Iată, îi voi aduce înapoi pe exilații corturilor lui Iacov și voi avea milă de locuințele lui. Fiecare cetate va fi rezidită pe ruinele ei și fiecare citadelă va sta din nou în locul ei de odinioară.

19. Din mijlocul lor se vor înălța mulțumiri și strigăte de bucurie. Îi voi înmulți și nu se vor împuțina; îi voi onora și nu vor fi dezonorați.

20. Fiii lor vor fi ca în vremurile de odinioară și adunarea lor va fi restabilită înaintea Mea; îi voi pedepsi pe toți asupritorii lor.

21. Liderul lor va fi unul de-al lor și conducătorul lor va ieși din mijlocul lor. Îl voi apropia Eu de Mine și-Mi va fi aproape, căci altfel cine și-ar putea dărui inima pentru a fi aproape de Mine, zice Domnul?

22. Voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru.»

23. Iată furtuna Domnului! Mânia izbucnește și vijelia se năpustește asupra capului celor răi.

24. Mânia aprigă a Domnului nu se va potoli până nu va împlini și înfăptui planurile inimii Sale. Veți înțelege aceste lucruri în zilele de pe urmă.“