Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42
  43. 43
  44. 44
  45. 45
  46. 46
  47. 47
  48. 48
  49. 49
  50. 50
  51. 51
  52. 52

Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 36 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Iehoiachim taie și aruncă în foc sulul scris de Ieremia

1. În al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a venit următorul cuvânt din partea Domnului la Ieremia:

2. „Ia un sul și scrie pe el toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel, la Iuda și la toate celelalte neamuri, din ziua când am început să-ți vorbesc, din perioada lui Iosia și până în ziua de azi.

3. Poate când Casa lui Iuda va auzi toate nenorocirile pe care Eu plănuiesc să le aduc asupra lor, se vor întoarce fiecare de la căile lor rele și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.“

4. Ieremia l-a chemat pe Baruc, fiul lui Neria, și acesta a început să scrie într-un sul, după cum îi dicta Ieremia, toate cuvintele pe care Domnul i le spusese lui Ieremia.

5. Apoi Ieremia i-a dat lui Baruc următoarea poruncă: „Eu sunt împiedicat să pot să intru în Casa Domnului.

6. De aceea, du-te tu în Casa Domnului , în ziua postului, și citește în auzul poporului cuvintele Domnului , pe care le-ai scris pe sul întocmai cum ți le-am dictat. Citește-le și în auzul tuturor celor din Iuda care vin din cetățile lor.

7. Poate vor înălța o rugăciune înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la căile lor rele, căci mare este mânia și furia pe care le-a rostit Domnul împotriva acestui popor.“

8. Baruc, fiul lui Neria, a făcut tot ce i-a poruncit profetul Ieremia; el a citit din sul cuvintele Domnului , în Casa Domnului.

9. În al cincilea an al domniei lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a noua, tot poporul Ierusalimului și tot poporul care venise din cetățile lui Iuda la Ierusalim a fost chemat la un post înaintea Domnului.

10. Atunci, din Casa Domnului , din odaia scribului Ghemaria, fiul lui Șafan, care era în curtea de sus, la intrarea Porții Noi a Casei Domnului , Baruc a citit din sul cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor.

11. Când Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, a auzit toate cuvintele Domnului scrise pe sul,

12. s-a dus la palatul regelui, în odaia scribului. Toți conducătorii erau acolo: scribul Elișama, Delaia, fiul lui Șemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Șafan, Zedechia, fiul lui Hanania, și toți ceilalți conducători.

13. Mica i-a înștiințat de toate cuvintele pe care le-a auzit, tot ce citise Baruc din sul în auzul poporului.

14. Atunci toți conducătorii l-au trimis pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși, la Baruc ca să-i spună: – Ia sulul din care ai citit înaintea poporului și vino! Baruc, fiul lui Neria, a luat sulul în mâini și s-a dus la ei.

15. Ei i-au zis: – Așază-te, te rugăm, și citește-ne și nouă. Baruc le-a citit și lor.

16. Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat unii la alții cu groază și i-au zis lui Baruc: – Trebuie să-l înștiințăm pe rege în legătură cu aceste cuvinte!

17. Spune-ne cum ai scris toate aceste cuvinte? Ți le-a dictat Ieremia? l-au întrebat ei.

18. Baruc le-a răspuns: – Da, el mi-a dictat toate aceste cuvinte, iar eu le-am scris pe sulul acesta cu cerneală.

19. Atunci conducătorii i-au zis lui Baruc: – Tu și Ieremia duceți-vă și ascundeți-vă și nu spuneți nimănui unde sunteți.

20. După ce au pus sulul în odaia scribului Elișama, s-au dus la rege, în curte și l-au înștiințat în legătură cu toate cuvintele din sul.

21. Regele l-a trimis pe Iehudi ca să aducă sulul. Iehudi s-a dus și a adus sulul din odaia scribului Elișama și l-a citit înaintea regelui și înaintea tuturor conducătorilor care stăteau lângă rege.

22. Regele locuia în reședința de iarnă, fiindcă era luna a noua, iar în fața lui, în vatră, era aprins un foc.

23. După ce Iehudi citea trei sau patru coloane din sul, regele le tăia cu un cuțitaș de răzuit și le arunca în focul din vatră, până ce întregul sul a ars în întregime.

24. Regele și toți slujitorii lui au ascultat toate cuvintele acestea, dar nu s-au îngrozit și nu și-au sfâșiat hainele.

25. Chiar dacă Elnatan, Delaia și Ghemaria au stăruit pe lângă rege să nu ardă sulul, el nu i-a ascultat,

26. ci i-a poruncit lui Ierahmeel, fiul regelui, lui Seraia, fiul lui Azriel și lui Șelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe scribul Baruc și pe profetul Ieremia. Dar Domnul îi ascunsese.

27. După ce regele a ars sulul care conținea cuvintele scrise de Baruc, așa cum i le dictase Ieremia, Cuvântul Domnului a venit la Ieremia și i-a zis:

28. „Ia un alt sul și scrie pe el toate cuvintele care erau pe primul sul, pe care Iehoiachim, regele lui Iuda, l-a ars.

29. Iar lui Iehoiachim, regele lui Iuda, să-i spui că așa vorbește Domnul : «Ai ars sulul acela și ai întrebat: ‘De ce ai scris pe el că împăratul Babilonului va veni, va distruge țara aceasta și va nimici din mijlocul ei oamenii și animalele?’»

30. De aceea, așa vorbește Domnul despre Iehoiachim, regele lui Iuda: «Nimeni dintre ai lui nu va mai ședea pe tronul lui David. Hoitul lui va fi aruncat și va fi lăsat ziua la căldură și noaptea la frig.

31. Îl voi pedepsi atât pe el, cât și pe urmașii lui și pe slujitorii lui, din cauza nelegiuirilor lor. Voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste poporul din Iuda, toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva lor și cărora ei nu le-au dat atenție.»“

32. Ieremia a luat un alt sul și i l-a dat scribului Baruc, fiul lui Neria. Baruc a scris pe sul, după cum i-a dictat Ieremia, toate cuvintele care fuseseră scrise pe sulul pe care Iehoiachim, regele lui Iuda, îl arsese în foc. Pe acest al doilea sul au mai fost adăugate multe alte asemenea cuvinte.