Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 7 Fidela 2013 (RFB13)

1. Atunci Elisei a spus: Ascultaţi cuvântul Domnului. Astfel spune Domnul: Mâine, pe timpul acesta, se va vinde o măsură de floarea făinii cu un şekel şi două măsuri de orz cu un şekel, la poarta Samariei.

2. Atunci un domn, pe mâna căruia împăratul se rezema, a răspuns omului lui Dumnezeu şi a zis: Iată, dacă Domnul ar face ferestre în cer, ar putea să se întâmple acest lucru? Iar el a spus: Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii tăi, dar nu vei mânca din ea.

3. Şi erau patru oameni leproşi la intrarea porţii; şi ei au spus unul către altul: De ce să şedem aici până vom muri?

4. Dacă vom spune: Să intrăm în cetate, atunci foametea este în cetate şi vom muri acolo; şi dacă şedem aici, murim de asemenea. Şi acum veniţi şi să ne aruncăm în oştirea sirienilor, dacă ne lasă în viaţă, vom trăi; şi dacă ne ucid, vom muri.

5. Şi s-au ridicat în amurg, pentru a merge la tabăra sirienilor; şi au venit la marginea taberei sirienilor; iată, nu era niciun om acolo.

6. Pentru că Domnul făcuse tabăra sirienilor să audă un zgomot de care şi un zgomot de cai, zgomotul unei mari oştiri; şi ei au spus unul către altul: Iată, împăratul lui Israel a angajat împotriva noastră pe împăraţii hitiţilor şi pe împăraţii egiptenilor pentru a veni asupra noastră.

7. Şi s-au ridicat şi au fugit în amurg şi şi-au lăsat corturile lor şi caii lor şi măgarii lor, tabăra precum era, şi au fugit să îşi scape viaţa.

8. Şi când aceşti leproşi au venit la marginea taberei, au intrat într-un cort şi au mâncat şi au băut şi au luat de acolo argint şi aur şi haine şi au mers şi le-au ascuns; şi au venit din nou şi au intrat într-un alt cort şi au luat de acolo, şi au mers şi au ascuns şi pe acestea.

9. Atunci au spus unul către altul: Nu facem bine; aceasta este o zi de veşti bune şi noi tăcem, dacă rămânem până la lumina dimineţii, vreo ticăloşie va veni asupra noastră; şi acum veniţi, să mergem şi să spunem casei împăratului.

10. Astfel ei au venit şi au strigat către portarul cetăţii; şi le-au spus oamenilor cetăţii, zicând: Am ajuns la tabăra sirienilor şi, iată, nu era nimeni acolo, nici voce de om, ci caii legaţi şi măgarii legaţi şi corturile precum erau.

11. Iar el a chemat portarii; şi ei au istorisit aceasta înăuntrul casei împăratului.

12. Şi împăratul s-a ridicat noaptea şi a spus servitorilor săi: Vă voi arăta acum ce ne-au făcut sirienii. Ei ştiu că noi suntem flămânzi; de aceea au ieşit din tabără pentru a se ascunde în câmp, spunând: Când ei ies din cetate, îi vom prinde vii şi vom intra în cetate.

13. Şi unul dintre servitorii lui a răspuns şi a zis: Să ia cineva, te rog, cinci din caii rămaşi, care au rămas în cetate (iată, ei sunt ca toată mulţimea lui Israel care a rămas în ea: iată, spun, ei sunt ca toată mulţimea israeliţilor care este mistuită); şi să îi trimitem şi să vedem.

14. Ei au luat de aceea doi cai de la care; şi împăratul a trimis după oştirea sirienilor, spunând: Mergeţi şi vedeţi.

15. Şi au mers după ei până la Iordan; şi, iată, toată calea era plină de hainele şi vasele pe care sirienii le aruncaseră în graba lor. Şi mesagerii s-au întors şi au spus împăratului.

16. Şi poporul a ieşit şi a prădat corturile sirienilor. Astfel o măsură de floarea făinii s-a vândut cu un şekel şi două măsuri de orz pentru un şekel, conform cuvântului Domnului.

17. Şi împăratul a rânduit pe domnul pe mâna căruia s-a rezemat, să aibă sarcina porţii; şi poporul l-a călcat în picioare la poartă şi el a murit, precum spusese omul lui Dumnezeu, care vorbise când coborâse împăratul la el.

18. Şi s-a întâmplat precum omul lui Dumnezeu vorbise către împărat, spunând: Două măsuri de orz cu un şekel şi o măsură de floarea făinii cu un şekel vor fi mâine pe timpul acesta la poarta Samariei.

19. Şi acel domn răspunsese omului lui Dumnezeu şi zisese: Şi, iată, dacă Domnul ar face ferestre în cer, ar putea fi acest lucru? Şi el a spus: Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii tăi, dar nu vei mânca din ea.

20. Şi astfel i s-a întâmplat, pentru că poporul l-a călcat în picioare la poartă şi a murit.