Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 16 Fidela 2013 (RFB13)

1. În anul al şaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.

2. Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit şaisprezece ani în Ierusalim şi nu a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor Domnului Dumnezeul său, precum David, tatăl său.

3. Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel, da, şi a trecut pe fiul său prin foc, conform urâciunilor păgânilor, pe care Domnul îi alungase dinaintea copiilor lui Israel.

4. Şi el a sacrificat şi a ars tămâie pe înălţimi şi pe dealuri şi sub fiecare copac verde.

5. Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au urcat la Ierusalim pentru a se război; şi au asediat pe Ahaz, dar nu au putut să îl învingă.

6. În timpul acela Reţin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria şi i-a alungat pe iudeii din Elat; şi sirienii au venit la Elat şi au locuit acolo până în această zi.

7. Astfel, Ahaz a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, spunând: Eu sunt servitorul tău şi fiul tău, urcă şi salvează-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.

8. Şi Ahaz a luat argintul şi aurul care s-a găsit în casa Domnului şi în tezaurele casei împăratului şi le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.

9. Şi împăratul Asiriei i-a dat ascultare, căci împăratul Asiriei s-a urcat împotriva Damascului şi l-a luat şi i-a dus pe locuitorii lui captivi la Chir şi l-a ucis pe Reţin.

10. Şi împăratul Ahaz a mers la Damasc să îl întâlnească Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a văzut un altar care era la Damasc; şi împăratul Ahaz a trimis preotului Urie forma altarului şi modelul lui, conform cu toată măiestria lui.

11. Şi preotul Urie a zidit un altar conform cu toate câte împăratul Ahaz trimisese din Damasc; astfel preotul Urie l-a făcut până a venit împăratul Ahaz de la Damasc.

12. Şi când împăratul a venit de la Damasc, împăratul a văzut altarul; şi împăratul s-a apropiat de altar şi a oferit pe el.

13. Şi a ars ofranda sa arsă şi darul său de mâncare şi a turnat darul său de băutură şi a stropit sângele ofrandelor sale de pace pe altar.

14. Şi a adus de asemenea altarul de aramă, care era înaintea Domnului, din faţa casei, dintre altar şi casa Domnului, şi l-a pus pe partea de nord a altarului.

15. Şi împăratul Ahaz a poruncit preotului Urie, spunând: Pe altarul cel mare să arzi ofranda arsă de dimineaţă şi darul de mâncare de seară şi sacrificiul ars al împăratului şi darul său de mâncare, cu ofranda arsă a întregului popor al ţării şi darul său de mâncare şi darurile sale de băutură; şi să stropeşti pe el tot sângele ofrandei arse şi tot sângele sacrificiului; şi altarul de aramă să fie pentru mine pentru a cere sfat prin el.

16. Astfel a făcut preotul Urie conform cu toate câte împăratul Ahaz i-a poruncit.

17. Şi împăratul Ahaz a tăiat marginile bazelor şi a îndepărtat lighenele de pe ele şi a luat jos marea de pe boii de aramă care erau dedesubtul ei şi a pus-o pe un pavaj de pietre.

18. Şi porticul pentru sabat, pe care îl construiseră în casă, şi intrarea împăratului de afară, le-a abătut de la casa Domnului din cauza împăratului Asiriei.

19. Şi restul faptelor lui Ahaz pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?

20. Şi Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David; şi Ezechia, fiul său, a domnit în locul său.