Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 11 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, s-a ridicat şi a nimicit toată sămânţa împărătească.

2. Dar Ioşeba, fiica împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l-a furat din mijlocul fiilor ucişi ai împăratului; şi l-au ascuns dinaintea Ataliei, pe el şi pe doica lui în camera de culcare, astfel încât el nu a fost ucis.

3. Şi el a fost ascuns cu ea în casa Domnului şase ani. Şi Atalia a domnit peste ţară.

4. Şi, în al şaptelea an Iehoiada a trimis şi a luat pe conducătorii peste o sută, cu căpeteniile gărzii şi i-a adus la el în casa Domnului şi a făcut un legământ cu ei şi i-a pus să jure în casa Domnului şi le-a arătat pe fiul împăratului.

5. Şi le-a poruncit, spunând: Acesta este lucrul pe care să îl faceţi: O treime din voi care intră în sabat să facă de gardă la casa împărătească;

6. Şi o treime să fie la poarta Sur; şi o treime la poarta din spatele gărzii; astfel să faceţi de gardă la casă, pentru apărarea ei.

7. Şi cele două părţi dintre voi toţi care ies în sabat, ei să facă de gardă la casa Domnului lângă împărat.

8. Şi să înconjuraţi pe împărat de jur împrejur, fiecare bărbat cu armele sale în mână; şi cel care se apropie de rânduri să fie omorât; şi voi să fiţi cu împăratul când iese şi când intră.

9. Şi căpeteniile peste o sută au făcut conform cu toate lucrurile pe care preotul Iehoiada le poruncise; şi ei şi-au luat fiecare oamenii lui care urmau să intre în sabat, cu cei care urmau să iasă în sabat şi au venit la preotul Iehoiada.

10. Şi preotul le-a dat căpeteniilor peste o sută suliţele şi scuturile împăratului David, care erau în templul Domnului.

11. Şi garda a stat în picioare, fiecare bărbat cu armele sale în mână, de jur împrejurul împăratului, de la colţul drept al templului până la colţul stâng al templului, de-a lungul altarului şi al templului.

12. Şi el a scos pe fiul împăratului şi i-a pus coroana şi i-a dat mărturia; şi l-au făcut împărat şi l-au uns; şi au bătut din palme şi au zis: Trăiască împăratul.

13. Şi când Atalia a auzit zgomotul gărzii şi al poporului, a venit la popor în templul Domnului.

14. Şi când s-a uitat, iată, împăratul stătea în picioare lângă stâlp, precum era obiceiul, şi prinţii şi trâmbiţaşii lângă împărat şi tot poporul ţării se bucura şi suna din trâmbiţe; şi Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a strigat: Trădare, trădare.

15. Dar preotul Iehoiada a poruncit căpeteniilor peste o sută şi ofiţerilor oştirii şi le-a spus: Scoateţi-o din rânduri; şi pe cel care o urmează să îl ucideţi cu sabia. Pentru că preotul spusese: Să nu fie ucisă în casa Domnului.

16. Şi au pus mâinile pe ea; şi ea a mers pe calea pe care intră caii în casa împăratului; şi acolo a fost ucisă.

17. Şi Iehoiada a făcut un legământ între Domnul şi împărat şi popor, că vor fi poporul Domnului; de asemenea între împărat şi popor.

18. Şi tot poporul ţării a intrat în casa lui Baal şi au dărâmat-o; altarele lui şi chipurile lui le-au spart în bucăţi şi l-au ucis pe Matan, preotul lui Baal, înaintea altarelor. Şi preotul a rânduit ofiţeri peste casa Domnului.

19. Şi a luat pe conducătorii peste o sută şi pe căpetenii şi garda şi tot poporul ţării; şi l-au coborât pe împărat de la casa Domnului şi au venit pe calea porţii gărzii casei împăratului. Şi el a şezut pe tronul împăraţilor.

20. Şi tot poporul ţării s-a bucurat şi cetatea era liniştită; şi pe Atalia o uciseseră cu sabia lângă casa împăratului.

21. Ioas era în vârstă de şapte ani când a început să domnească.