1. (Către mai marele cântăreților. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David.) Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor?
2. Dimpotrivă! în inimă săvârșiți nelegiuiri; în țară, puneți în cumpănă silnicia mâinilor voastre.
3. Cei răi sunt stricați încă din pântecele mamei lor, mincinoșii se rătăcesc odată cu ieșirea din pântecele mamei lor.
4. Au o otravă ca otrava unui șarpe, ca otrava unei aspide surzi, care își astupă urechea,
5. care n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.
6. Dumnezeule, zdrobește-le dinții din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!
7. Să se risipească întocmai ca niște ape care se scurg! Săgețile pe care le-aruncă ei să fie niște săgeți tocite!
8. Să piară ca un melc care se topește umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!
9. Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin, verde sau uscat, îl va lua vârtejul.
10. Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; își va scălda picioarele în sângele celor răi.
11. Și atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!”