1. „Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: «Nu găsesc nici o plăcere în ei!»;
2. până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele și până nu se întorc norii după ploaie.
3. În zilele acelea încep să tremure paznicii casei și se îndoaie cei tari, se opresc cei ce macină, care s-au împuținat, și se întunecă cei ce se uită pe ferestre,
4. se închid cele două uși care dau în stradă și scade sunetul morii. Atunci te vei scula la ciripitul păsării, dar glasul tuturor cântărețelor se va auzi înăbușit;
5. te vei teme de înălțimi și te vei speria pe drum! Adu-ți aminte de Creatorul tău, până nu înflorește migdalul până nu se târăște lăcusta și trece pofta, căci fiecare merge spre casa cea veșnică, iar bocitorii cutreieră pe stradă;
6. până nu se rupe funia de argint și până nu se sparge vasul de aur, până nu se sfărâmă vasul la izvor și până nu este zdrobită roata la fântână;
7. până nu se întoarce țărâna în pământ, de unde a fost luată, și până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu, Cel Care a dat-o.
8. O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice oratorul. Totul este deșertăciune!“
9. Pe lângă faptul că oratorul a fost un înțelept, el a învățat și știința pe popor, culegând, cercetând și aranjând numeroase proverbe.
10. Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute și să scrie drept cuvintele adevărului.
11. Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe, iar colecțiile de proverbe sunt ca niște cuie bătute, date de un singur păstor.
12. „Dincolo de toate acestea, fiule, ia aminte: să faci multe cărți este o treabă fără sfârșit și prea mult studiu este obositor pentru trup.
13. Concluzia la tot ceea ce ai auzit este aceasta: «Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui, căci aceasta este datoria fiecărui om.
14. Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare, tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.»“