Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Ridicarea lui David ca rege peste Israelul unit

1. Tot Israelul s-a strâns la David, în Hebron, și i-a zis: „Suntem os din oasele tale și carne din carnea ta!

2. Odinioară, chiar și atunci când Saul era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Domnul , Dumnezeul tău, ți-a promis de altfel: «Tu vei păstori poporul Meu Israel și vei fi conducător peste poporul Meu Israel!»“

3. Toți cei din sfatul bătrânilor lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului , la Hebron. Apoi ei l-au uns pe David ca rege peste Israel, după Cuvântul Domnului profețit de Samuel.

4. David și întreg Israelul au înaintat spre Ierusalim (adică Iebus) împotriva iebusiților care locuiau acolo.

5. Locuitorii din Iebus i-au zis lui David: „Nu vei intra aici!“ David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit Cetatea lui David.

6. David zisese: „Oricine îi va învinge primul pe iebusiți va deveni căpetenie și conducător.“ Ioab, fiul Țeruiei, a înaintat primul și astfel el a devenit căpetenie.

7. David s-a stabilit în fortăreață și de aceea a fost numită „Cetatea lui David“.

8. El a rezidit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo de jur împrejur, iar Ioab a restaurat restul cetății.

9. David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul Oștirilor era cu el.

Războinicii din garda regelui David

10. Iată căpeteniile vitejilor lui David care, devotate domniei sale, împreună cu tot Israelul, l-au făcut rege, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel;

11. acesta este numărul vitejilor lui David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, era căpetenia celor trei. El și-a ridicat sulița împotriva a trei sute de dușmani pe care i-a ucis într-o singură împrejurare.

12. Următorul era Elazar, fiul ahohitului Dodo. Și el a fost unul dintre cei trei viteji care

13. se aflau împreună cu David la Pas-Damim, când filistenii se adunaseră acolo pentru război (pe ogor erau holde de orz). Când poporul a fugit dinaintea filistenilor,

14. ei s-au așezat în mijlocul ogorului, l-au apărat și i-au ucis pe filisteni. Domnul i-a izbăvit dându-le o mare biruință.

15. Altădată, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la stânca unde se afla David, la peștera Adulam, în timp ce oștirea filistenilor își așezase tabăra în valea Refaim.

16. David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem.

17. Lui David i s-a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“

18. Cei trei viteji au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o cu bine la David. David însă nu a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului ,

19. spunând: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Să beau eu sângele bărbaților acestora care și-au pus viața în primejdie? Căci ei și-au pus viața în primejdie aducând apa.“ Și n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.

20. Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a ridicat sulița împotriva a trei sute de dușmani și i-a omorât. Și astfel el și-a câștigat un renume alături de cei trei.

21. Era mai respectat decât cei trei, ajungând chiar căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei.

22. Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel, care a făcut mari isprăvi. El i-a ucis pe doi dintre cei mai viteji moabiți, iar într-o zi în care ninsese, a coborât într-o fântână unde a omorât un leu.

23. A mai omorât, de asemenea, și un egiptean, un bărbat a cărui înălțime era de cinci coți. Egipteanul era înarmat cu o suliță cât sulul unui țesător; Benaia s-a dus înspre el doar cu un toiag. El a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță.

24. Astfel de isprăvi făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, devenind la fel de vestit ca cei trei viteji.

25. Era mai respectat decât ceilalți treizeci, însă nu s-a ridicat la înălțimea celor trei. David l-a numit conducătorul gărzii sale personale.

26. Războinici viteji au mai fost și: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;

27. haroritul Șamot; pelonitul Heleț;

28. Ira, fiul tekoanitului Icheș; Abiezer din Anatot;

29. hușatitul Sibecai; ahohitul Ilai;

30. netofatitul Maharai; Heled, fiul netofatitului Baana;

31. Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva beniamiților; piratonitul Benaia;

32. Hurai din văile Gaaș; arbatitul Abiel;

33. Azmavet din Baharum; șaalbonitul Eliahba;

34. fiii ghizonitului Hașem; Ionatan, fiul hararitului Șaghe;

35. Ahiam, fiul hararitului Sacar; Elifal, fiul lui Ur;

36. mecheratitul Hefer; pelonitul Ahia;

37. carmelitul Hețro; Naarai, fiul lui Ezbai;

38. Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;

39. amonitul Țelek; beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei;

40. itritul Ira; itritul Gareb;

41. hititul Urie; Zabad, fiul lui Ahlai;

42. rubenitul Adina, fiul lui Șiza, căpetenia rubeniților, care avea treizeci de oameni cu el;

43. Hanan, fiul lui Maaca; mitnitul Ioșafat;

44. Uzia din Aștarot; Șama și Ieiel, fiii lui Hotam din Aroer;

45. Iediael, fiul lui Șimri, și tițitul Ioha, fratele lui;

46. mahavitul Eliel; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam; moabitul Itma;

47. Eliel, Obed și Iaasiel din Mețobai.