Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Au adus Chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi au adus înaintea lui Dumnezeu arderi de tot și jertfe de pace.

2. După ce a terminat de adus arderile de tot și jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului

3. și a împărțit întregului Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine rotundă, o bucată de carne și o turtă cu stafide.

4. Înaintea Chivotului i-a pus pe unii dintre leviții slujitori ca să-L amintească, să-L mărturisească și să-L laude pe Domnul , Dumnezeul lui Israel.

5. Asaf era căpetenia, Zaharia – al doilea înrang, iar Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel cântau din harfe și din lire. Asaf era pus să cânte la chimvale,

6. iar preoții Benaia și Iahaziel sunau continuu din trâmbițe înaintea Chivotului Legământului cu Domnul.

Psalmul de laudă al lui David

7. Așadar, în ziua aceea David i-a numit, pentru prima dată, pe Asaf și pe rudele lui ca responsabili să aducă laude Domnului.

8. „Lăudați-L pe Domnul , chemați Numele Lui, faceți cunoscute printre popoare faptele Lui!

9. Cântați-I, cântați în cinstea Lui, vestiți toate isprăvile Lui!

10. Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul!

11. Căutați pe Domnul și puterea Lui, căutați totdeauna fața Lui!

12. Aduceți-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de semnele și de hotărârile gurii Sale,

13. sămânță a robului Său Israel, fii ai lui Iacov, aleșii Lui!

14. El este Domnul , Dumnezeul nostru, și judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul.

15. Aduceți-vă aminte mereu de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit pentru o mie de generații,

16. de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, de jurământul Lui către Isaac,

17. pe care l-a întărit față de Iacov printr-o hotărâre și față de Israel printr-un legământ veșnic,

18. spunând: «Ție îți voi da țara Canaanului ca parte a moștenirii voastre!»

19. Pe atunci erau doar câțiva bărbați – puțini la număr – și erau peregrini în țară;

20. călătoreau de la un neam la altul, și de la un regat la altul.

21. El nu a mai îngăduit nici unui om să-i asuprească și a mustrat regi de dragul lor:

22. «Nu vă atingeți de unșii Mei și nu-i vătămați pe profeții Mei!»

23. Cântați Domnului toți locuitorii pământului! Vestiți în fiecare zi mântuirea Lui!

24. Istorisiți printre neamuri slava Lui și printre toate popoarele – minunile Lui!

25. Căci mare este Domnul și foarte vrednic să fie lăudat! El este mai de temut decât toți zeii!

26. Toți zeii popoarelor sunt doar niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile.

27. Măreția și strălucirea sunt înaintea feței Lui, iar puterea și bucuria – în Locuința Lui.

28. Familii ale popoarelor, dați Domnului , dați Domnului slavă și cinstiți-I puterea!

29. Dați Domnului slava cuvenită Numelui Său! Aduceți un dar și veniți înaintea Lui! Închinați-vă Domnului cu podoabe sfinte.

30. Tot pământul să tremure înaintea Lui! Lumea stă neclintită și nu poate fi clătinată.

31. Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul! Să se spună printre neamuri: « Domnul împărățește!»

32. Să vuiască marea și tot ce este în ea, să tresalte câmpia și tot ce este pe ea!

33. Atunci copacii pădurii vor chiui înaintea Domnului , căci El vine să judece pământul.

34. Lăudați pe Domnul , căci este bun! Îndurarea Lui ține pe vecie!

35. Ziceți: «Izbăvește-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, strânge-ne și izbăvește-ne dintre neamuri, ca să-Ți lăudăm Numele Tău cel sfânt și să ne fălim aducându-Ți laudă.»

36. Binecuvântat să fie Domnul , Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie!“ Tot poporul a zis „Amin!“ și L-a lăudat pe Domnul.

37. David i-a lăsat înaintea Chivotului Legământului cu Domnul pe Asaf și pe rudele lui, ca să slujească întotdeauna înaintea Chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi.

38. L-a lăsat și pe Obed-Edom împreună cu rudele lui, în număr de șaizeci și opt. Obed-Edom, fiul lui Iedutun, și Hosa erau portari.

39. David l-a pus pe preotul Țadok împreună cu rudele lui, preoții, înaintea Tabernaculului Domnului de pe înălțimea care era în Ghivon,

40. ca să aducă arderi de tot Domnului , pe altarul arderilor de tot, în fiecare dimineață și în fiecare seară, potrivit cu tot ce este scris în Legea Domnului , pe care El a poruncit-o lui Israel.

41. Împreună cu ei se aflau Heman, Iedutun și cei rămași dintre cei care fuseseră aleși și desemnați pe nume ca să-L laude pe Domnul , căci îndurarea Lui ține pe vecie.

42. Heman și Iedutun aveau cu ei trâmbițe și chimvale pentru cântăreți, precum și instrumente de cântat în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau portari.

43. După aceea poporul a plecat, fiecare la casa lui, iar David s-a întors să-și binecuvânteze familia.