Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Măsuri de organizare a cultului: împărțirea pe divizii și perioade

1. Iată care au fost cetele urmașilor lui Aaron. Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abihu, Elazar și Itamar.

2. Nadab și Abihu au murit înaintea tatălui lor, fără să fi avut urmași, astfel că numai Elazar și Itamar au slujit ca preoți.

3. David i-a împărțit peurmașiiacestora, punând ca supraveghetori peste slujbele lor pe Țadok, dintre urmașii lui Elazar, și pe Ahimelek, dintre urmașii lui Itamar.

4. Printre urmașii lui Elazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre urmașii lui Itamar, acestea fiind împărțite astfel: șaisprezece căpetenii ale familiilor urmașilor lui Elazar și opt căpetenii ale familiilor urmașilor lui Itamar.

5. I-au împărțit între ei prin tragere la sorți, căci căpeteniile Lăcașului și căpeteniile lui Dumnezeu erau atât dintre urmașii lui Elazar, cât și dintre urmașii lui Itamar.

6. Scribul Șemaia, fiul lui Netanel, unul dintre leviți, i-a scris în prezența regelui, a conducătorilor, a preotului Țadok, a lui Ahimelek, fiul lui Abiatar, și a căpeteniilor familiilor preoților și leviților; au ales o familie dintre urmașii lui Elazar și una dintre urmașii lui Itamar.

7. Primul sorț a ieșit pentru Iehoiarib, al doilea pentru Iedaia,

8. al treilea pentru Harim, al patrulea pentru Seorim,

9. al cincilea pentru Malchia, al șaselea pentru Miyamin,

10. al șaptelea pentru Hakoț, al optulea pentru Abia,

11. al nouălea pentru Iosua, al zecelea pentru Șecania,

12. al unsprezecelea pentru Eliașib, al doisprezecelea pentru Iachim,

13. al treisprezecelea pentru Hupa, al paisprezecelea pentru Ieșebab,

14. al cincisprezecelea pentru Bilga, al șaisprezecelea pentru Imer,

15. al șaptesprezecelea pentru Hezir, al optsprezecelea pentru Hapițeț,

16. al nouăsprezecelea pentru Petahia, al douăzecilea pentru Ezechiel,

17. al douăzeci și unulea pentru Iachin, al douăzeci și doilea pentru Gamul,

18. al douăzeci și treilea pentru Delaia și al douăzeci și patrulea pentru Maazia.

19. Aceasta a fost ordinea în care aveau să facă slujba când intrau în Casa Domnului , potrivit hotărârilor date cu privire la ei prin Aaron, strămoșul lor, așa cum i-a poruncit Domnul , Dumnezeul lui Israel.

Alți leviți

20. Dintre ceilalți urmași ai lui Levi au fost: dintre fiii lui Amram: Șubael; dintre fiii lui Șubael: Iehdeia;

21. din Rehabia – dintre fiii lui Rehabia: căpetenia Ișia;

22. dintre ițhariți: Șelomot; dintre fiii lui Șelomot: Iahat;

23. fiii lui Hebron au fost: căpetenia Ieria, Amaria – al doilea, Iahaziel – al treilea, Iekamam – al patrulea;

24. fiul lui Uziel a fost Mica; dintre fiii lui Mica: Șamir;

25. fratele lui Mica a fost Ișia; dintre fiii lui Ișia: Zaharia;

26. fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși; fiul lui Iaazia a fost Beno;

27. urmașii lui Merari au fost: din Iaazia – Beno, Șoham, Zacur și Ivri;

28. din Mahli – Elazar, dar el nu a avut fii;

29. din Chiș – fiul lui Chiș: Ierahmeel;

30. fiii lui Muși au fost: Mahli, Eder și Ierimot. Aceștia au fost urmași ai leviților, potrivit familiilor lor.

31. Și ei, ca și rudele lor, urmașii lui Aaron, au aruncat sorții în prezența regelui David, a lui Țadok și a lui Ahimelek, a căpeteniilor familiilor preoților și leviților, atât pentru familiile celor mai în vârstă, cât și pentru cele ale fraților lor mai mici.“