Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronici 22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. David a zis atunci: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu și aici să fie altarul pentru arderile de tot ale lui Israel.“

Pregătiri pentru construirea Casei DOMNULUI

2. Apoi David a poruncit să fie strânși străinii din țara lui Israel și a numit dintre ei cioplitori care să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.

3. David a mai pregătit fier din belșug pentru cuiele necesare ușilor de la intrări și pentru scoabe, precum și bronz care era atât de mult, încât nu se putea cântări.

4. De asemenea, a pregătit și lemne de cedru, foarte multe la număr, căci sidonienii și tirienii îi aduseseră lui David lemn de cedru din belșug.

5. David zisese: „Solomon, fiul meu, este tânăr și plăpând, iar Casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie măreață, renumită și de o mare splendoare în ochii tuturor neamurilor. Voi face pregătiri pentru zidirea ei.“ Astfel, David a făcut multe pregătiri înainte de moartea sa.

Delegarea lui Solomon pentru construirea Casei DOMNULUI

6. Apoi l-a chemat pe fiul său Solomon și i-a poruncit să zidească o Casă Domnului , Dumnezeul lui Israel.

7. David i-a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o Casă pentru Numele Domnului , Dumnezeul meu.

8. Dar Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: «Tu ai vărsat mult sânge și ai purtat mari războaie. Nu tu vei zidi o Casă pentru Numele Meu căci ai vărsat mult sânge pe pământ, înaintea Mea.

9. Iată însă că ți se va naște un fiu care va fi un om al odihnei, iar Eu îi voi da odihnă din partea tuturor dușmanilor săi de jur împrejur. Numele lui va fi Solomon și în timpul zilelor lui îi voi da lui Israel pace și liniște.

10. El va zidi o Casă Numelui Meu; el Îmi va fi fiu, iar Eu îi voi fi Tată. Voi întări pe vecie tronul domniei lui peste Israel.»

11. Și acum, fiul meu, Domnul să fie cu tine, ca să reușești să zidești o Casă Domnului , Dumnezeul tău, așa cum a vorbit El cu privire la tine.

12. Domnul să-ți dea chibzuință și discernământ, ca astfel, atunci când El te va pune să domnești peste Israel, să păzești Legea Domnului , Dumnezeul tău.

13. Vei reuși dacă vei împlini poruncile și hotărârile pe care Domnul le-a dat lui Moise pentru tot Israelul. Fii tare și curajos! Să nu te temi și să nu te înspăimânți!

14. Iată că, prin truda mea, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanți de aur, un milion de talanți de argint, precum și bronz și fier care nu se poate cântări căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne și pietre. La acestea tu trebuie să mai adaugi.

15. Ai cu tine mulți lucrători: tăietori și cioplitori în piatră și în lemn și tot felul de meseriași iscusiți.

16. Aur, argint, bronz și fier este din belșug, deci începe să lucrezi! Domnul să fie cu tine.“

Delegarea căpeteniilor pentru construirea Casei DOMNULUI

17. David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să-l ajute pe fiul său Solomon.

18. „Nu este oare Domnul , Dumnezeul vostru, cu voi? Nu v-a dat odihnă de jur împrejur, din moment ce a dat în mâna mea pe locuitorii țării? Nu este țara supusă înaintea Domnului și înaintea poporului Său?

19. Acum, lăsați-vă inima și sufletul să-L caute pe Domnul , Dumnezeul vostru. Începeți să zidiți Lăcașul Domnului Dumnezeu, ca să poată fi adus Chivotul Legământului cu Domnul și uneltele cele sfinte ale lui Dumnezeu în Casa zidită pentru Numele Domnului.“