Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 2 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Înălțarea lui Ilie la cer

1. Când a vrut Domnul să-l ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie și Elisei ieșeau împreună din Ghilgal.

2. Ilie i-a zis lui Elisei: Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite până la Betel. Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, i-a răspuns Elisei. Așa că au coborât împreună la Betel.

3. Fiii profeților, care erau la Betel, l-au întâmpinat pe Elisei și i-au zis: Știi că Domnul îl va răpi astăzi pe stăpânul tău de lângă tine? Da, știu, le-a răspuns Elisei, dar tăceți!

4. Apoi Ilie i-a zis lui Elisei: Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite la Ierihon. Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, i-a răspuns Elisei. Așa că s-au dus împreună la Ierihon.

5. Profeții care erau la Ierihon l-au întâmpinat pe Elisei și i-au zis: Știi că Domnul îl va răpi astăzi pe stăpânul tău de lângă tine? Da, știu, a răspuns el, dar tăceți!

6. Apoi Ilie i-a zis: Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite la Iordan. Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, i-a răspuns Elisei. Așa că au plecat împreună.

7. Cincizeci de bărbați dintre profeți au venit și s-au oprit la o anumită distanță înaintea lor. Amândoi stăteau pe malul Iordanului.

8. Atunci Ilie și-a luat mantaua, a făcut-o sul și a lovit cu ea apele, iar apele s-au despărțit într-o parte și într-alta și au trecut amândoi pe uscat.

9. După ce au trecut, Ilie i-a zis lui Elisei: Spune-mi ce pot să fac pentru tine înainte de a fi luat de la tine? Te rog, aș vrea să-mi revină o îndoită măsură din duhul tău, i-a zis Elisei.

10. Ilie i-a răspuns: Ai cerut un lucru greu, dar dacă mă vei vedea când voi fi luat de lângă tine, așa ți se va întâmpla; dacă nu, nu ți se va întâmpla așa.

11. Și în timp ce mergeau și vorbeau unul cu altul, un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de celălalt și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt.

12. Elisei privea și striga: „Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui!“ După ce nu l-a mai văzut, Elisei și-a luat hainele și le-a rupt în două.

13. Apoi a ridicat mantaua pe care o lăsase Ilie să cadă, s-a întors și a stat pe malul Iordanului.

14. După ce a luat mantaua pe care o lăsase Ilie să cadă, a lovit cu ea apele și a zis: „Unde este acum Domnul , Dumnezeul lui Ilie?“ Și de îndată ce a lovit apele, ele s-au despărțit într-o parte și într-alta, și Elisei a trecut dincolo.

15. Când au văzut lucrul acesta, profeții care erau în fața Ierihonului au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei!“ I-au ieșit în întâmpinare și i s-au închinat până la pământ.

16. Ei i-au zis: Între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni curajoși. Îngăduie-le, te rugăm, să-l caute pe stăpânul tău. Poate că Duhul Domnului l-a dus și l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale. Să nu-i trimiteți, le-a răspuns el.

17. Însă ei au stăruit până când acesta, stânjenit, le-a zis: Trimiteți-i! I-au trimis deci pe cei cincizeci de oameni care l-au căutat timp de trei zile fără să-l găsească.

18. Elisei îi aștepta la Ierihon și când s-au întors la el, le-a zis: Nu v-am spus să nu vă duceți?

Vindecarea apelor de la Ierihon

19. După aceea, bărbații din cetate i-au zis lui Elisei: Stăpâne, după cum vezi, așezarea cetății este bună, dar apele sunt rele și pământul este sterp.

20. Aduceți-mi un vas nou și puneți sare în el, le-a zis el. Și ei i-au adus.

21. Apoi Elisei s-a dus la izvorul apelor, a aruncat în el sare și a zis: „Așa vorbește Domnul : «Vindec aceste ape și niciodată nu vor mai cauza moartea, nici nu vor mai face pământul neroditor!»“

22. Și apele au rămas vindecate până în ziua de azi, potrivit cuvântului rostit de Elisei.

Pedepsirea tinerilor batjocoritori

23. De acolo Elisei s-a dus la Betel. În timp ce mergea pe drum, niște băiețași au ieșit din cetate și și-au bătut joc de el, strigându-i: „Suie-te, pleșuvule! Suie-te, pleșuvule!“

24. El s-a uitat în spate, i-a văzut și i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieșit din pădure două ursoaice și au sfâșiat patruzeci și doi dintre acești copii.

25. De acolo Elisei s-a dus la muntele Carmel, iar după aceea s-a întors în Samaria.