Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Regi 12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Ioaș repară Casa DOMNULUI

1. Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al domniei lui Iehu și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba.

2. Ioaș a făcut ce este drept înaintea Domnului , în tot timpul în care a fost îndrumat de preotul Iehoiada.

3. Numai că înălțimile nu au fost îndepărtate și poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.

4. Ioaș le-a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la Casa Domnului , argintul strâns la numărătoarea poporului, argintul pentru răscumpărarea lucrurilor închinate și tot argintul pe care cineva îl aduce de bunăvoie la Casa Domnului.

5. Fiecare preot să-l ia de la vistiernici și să-l folosească la restaurarea Casei, oriunde va descoperi ceva de restaurat.“

6. Dar în al douăzeci și treilea an al regelui Ioaș, preoții încă nu restauraseră Casa,

7. așa că regele Ioaș i-a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „De ce n-ați restaurat încă Templul? Acum, să nu mai luați argint de la vistiernicii voștri, ci să-l dați pentru restaurarea Templului.“

8. Preoții au fost de acord să nu mai ia argint de la popor și să nu se mai ocupe ei de restaurarea Templului.

9. Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i-a făcut o gaură în capac și l-a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în Casa Domnului. Preoții care păzeau poarta puneau în el tot argintul care se aducea la Casa Domnului.

10. Și când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la Casa Domnului și îl puneau în săculeți.

11. Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la Casa Domnului ,

12. a zidarilor și a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare restaurării Casei Domnului și pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru restaurarea Casei.

13. Argintul care era adus la Casa Domnului n-a fost folosit pentru confecționarea lighenelor de argint, a mucarnițelor, a cupelor, a trâmbițelor și nici pentru achiziționarea vreunui vas de aur sau de argint pentru Casa Domnului ,

14. ci cu el au fost plătiți cei ce lucrau la restaurarea Casei Domnului.

15. Nu se cerea nici o socoteală oamenilor cărora li se încredința argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă erau cinstiți.

16. Argintul de la jertfele pentru vină și argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la Casa Domnului , ci era pentru preoți.

17. În vremea aceea, Hazael, regele Aramului, a pornit asaltul asupra Gatului și l-a capturat. Apoi a înaintat împotriva Ierusalimului.

18. Dar Ioaș, regele lui Iuda, a luat toate lucrurile sfinte care au fost închinate Domnului de către înaintașii lui, regii lui Iuda, și anume Iehoșafat, Iehoram și Ahazia, și tot aurul care se afla în vistieria Casei Domnului și în palatul regelui și le-a trimis lui Hazael, regele Aramului, care nu a mai înaintat împotriva Ierusalimului.

19. Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

20. Slujitorii lui s-au răsculat și au uneltit împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care coboară spre Sila.

21. Iozabad, fiul lui Șimat, și Iehozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l-au lovit și el a murit. Apoi l-au înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.