1. Solomon s’a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, și a adus-o în cetatea lui David, pînă și-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, și zidul dimprejurul Ierusalimului.
2. Poporul nu aducea jertfe decît pe înălțimi, căci pînă pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.
3. Solomon iubea pe Domnul, și se ținea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe și tămîie pe înălțimi.
4. Împăratul s’a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălțime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.
5. La Gabaon, Domnul S’a arătat în vis lui Solomon noaptea, și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau.“
6. Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoință față de robul Tău David, tatăl meu, pentrucă umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bună voință, și i-ai dat un fiu, care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
7. Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu David; și eu nu sînt decît un tînăr, nu sînt încercat.
8. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulțimii lui.
9. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr!“
10. Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
11. Și Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
12. voi face după cuvîntul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n’a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
13. Mai mult, îți voi da și ce n’ai cerut: bogății și slavă, așa încît în tot timpul vieții tale nu va fi niciun împărat ca tine.
14. Și dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îți voi lungi zilele.“
15. Solomon s’a deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s’a întors la Ierusalim, și s’a înfățișat înaintea chivotului legămîntului Domnului. A adus arderi de tot și jertfe de mulțămire, și a dat un ospăț tuturor slujitorilor lui.
16. Atunci au venit două femei curve la împărat, și s’au înfățișat înaintea lui.
17. Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam în aceeaș casă, și am născut lîngă ea în casă.
18. După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decît noi amîndouă.
19. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentrucă se culcase peste el.
20. Ea s’a sculat pela mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lîngă mine, pe cînd dormea roaba ta, și l-a culcat la sînul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sînul meu.
21. Dimineața, m’am sculat să dau țîță copilului; și iată că era mort. M’am uitat cu luare-aminte la el dimineața; și iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.“
22. Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.“ Dar cea dintîi a răspuns: „Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.“ Așa au vorbit ele înaintea împăratului.
23. Împăratul a zis: „Una zice: «Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.» Și cealaltă zice: «Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.“
24. Apoi a adăugat: „Aduceți-mi o sabie.“ Au adus o sabie înaintea împăratului.
25. Și împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu, și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte.“
26. Atunci femeia al cărei copil era viu, a simțit că i se rupe inima pentru copil, și a zis împăratului: „Ah! domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu, și nu-l omorî!“ Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu nici al tău; tăiați-l!“
27. Și împăratul, luînd cuvîntul, a zis: „Dați celei dintîi copilul cel viu, și nu-l omorîți. Ea este mama lui.“
28. Tot Israelul a auzit de hotărîrea pe care o rostise împăratul. Și s’au temut de împărat, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuindu-l în judecățile lui.