Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31

Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 4 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Ascultați, fiilor, învățătura unui tată,și luați aminte, ca să pricepeți;

2. căci eu vă dau sfaturi bune:nu lepădați învățătura mea.

3. Căci cînd eram încă fiu la tatăl meu,și fiu gingaș și singur la mama mea,

4. el mă învăța atunci, și-mi zicea:„Păstrează bine în inima ta cuvintele mele,păzește învățăturile mele, și vei trăi!

5. Dobîndește înțelepciune, dobîndește pricepere;nu uita cuvintele gurii mele, și nu te abate dela ele.

6. N’o părăsi, și ea te va păzi;iubește-o, și te va ocroti!

7. Iată începutul înțelepciunii:dobîndește înțelepciunea,și cu tot ce ai, dobîndește priceperea.

8. Înalță-o, și ea te va înălța;ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrățișa.

9. Ea îți va pune pe cap o cunună plăcută,te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească.

10. Ascultă, fiule, primește cuvintele mele,și anii vieții tale se vor înmulți.

11. Eu îți arăt calea înțelepciunii,te povățuiesc pe cărările neprihănirii.

12. Cînd vei umbla, pasul nu-ți va fi stînjenit;și cînd vei alerga, nu te vei poticni.

13. Ține învățătura, n’o lăsa din mînă;păstrează-o, căci ea este viața ta.

14. Nu intra pe cărarea celor răi,și nu umbla pe calea celor nelegiuiți!

15. Ferește-te de ea, nu trece pe ea;ocolește-o, și treci înainte!

16. Căci ei nu dorm, dacă n’au făcut răul,le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă;

17. căci ei mănîncă pîne nelegiuită,și beau vin stors cu sila.

18. Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare,a cărei strălucire merge mereu crescînd pînă la miezul zilei.

19. Calea celor răi este ca întunerecul gros:ei nu văd de ce se vor poticni.

20. Fiule, ia aminte la cuvintele mele,pleacă-ți urechea la vorbele mele!

21. Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi,păstrează-le în fundul inimii tale!

22. Căci ele sînt viață pentru cei ce le găsesc,și sănătate pentru tot trupul lor.

23. Păzește-ți inima mai mult de cît orice,căci din ea ies izvoarele vieții.

24. Izgonește neadevărul din gura ta;și depărtează viclenia de pe buzele tale!

25. Ochii tăi să privească drept,și pleoapele tale să caute drept înaintea ta.

26. Cărarea pe care mergi să fie netedă,și toate căile tale să fie hotărîte:

27. nu te abate nici la dreapta nici la stînga,și ferește-te de rău.