1. În luna Nisan, în al douăzecilea an al domniei împăratului Artaxerxes, pe când vinul fusese pus înaintea lui, am luat vin și l-am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.
2. Împăratul mi-a zis: – De ce ai fața așa tristă? Văd că nu ești bolnav, deci nu poate fi decât o întristare a inimii! Atunci mi s-a făcut foarte frică
3. și i-am răspuns împăratului: – Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele strămoșilor mei este în ruine, iar porțile ei au fost mistuite de foc?
4. – Ce-mi ceri? m-a întrebat împăratul. M-am rugat Dumnezeului cerurilor,
5. după care i-am zis împăratului: – Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoșilor mei, ca să o rezidesc.
6. – Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce? m-a întrebat împăratul, având-o pe împărăteasă alături. Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi-a dat voie să plec. I-am mai zis împăratului:
7. – Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste râu, ca să-mi dea voie să trec când voi ajunge în Iuda
8. și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui. Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9. Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste râu și le-am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de oștire și niște călăreți.
10. Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s-au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele israeliților.
11. Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo timp de trei zile.
12. Apoi m-am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine nici un alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare.
13. Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat înspre Izvorul Balaurului și înspre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră mistuite de foc.
14. Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream.
15. Am urcat apoi, trecând prin vale – era tot noapte – și m-am uitat cu atenție la zid, după care am reintrat prin Poarta Văii și m-am întors.
16. Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17. Atunci le-am zis: – Vedeți starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt mistuite de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18. Și le-am povestit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le-a spus împăratul. – Haidem să zidim! au zis ei, încurajându-se pentru această lucrare bună.
19. Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne-au batjocorit și ne-au disprețuit, zicând: – Ce faceți voi acolo? Vă răzvrătiți împotriva împăratului?
20. Eu le-am răspuns astfel: – Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă! Noi, slujitorii Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici pomenire în Ierusalim.