Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Preoții și leviții repatriați

1. Preoții și leviții care s-au întors împreună cu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și cu Iosua au fost următorii: Seraia, Ieremia, Ezra,

2. Amaria, Maluh, Hatuș,

3. Șecania, Rehum, Meremot,

4. Ido, Ghinton, Abia,

5. Miyamin, Maadia, Bilga,

6. Șemaia, Ioiarib, Iedaia,

7. Salu, Amok, Hilchia și Iedaia. Aceștia au fost căpetenii ale preoților și ale rudelor lor pe vremea lui Iosua.

8. Dintre leviți – Iosua, Binui, Kadmiel, Șerebia, Iuda, Matania, care, împreună cu rudele sale, era responsabil cu cântările de laudă,

9. precum și Bakbuchia și Uni, rudele lor, care își împlineau slujbele alături de ei.

10. Lui Iosua i s-a născut Ioiachim, lui Ioiachim i s-a născut Eliașib, lui Eliașib i s-a născut Ioiada,

11. lui Ioiada i s-a născut Ionatan, lui Ionatan i s-a născut Iadua.

12. Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile familiilor preoțești au fost următoarele: pentru Seraia – Meraia; pentru Ieremia – Hanania;

13. pentru Ezra – Meșulam; pentru Amaria – Iehohanan;

14. pentru Maluh – Ionatan; pentru Șecania– Iosif;

15. pentru Harim – Adna; pentru Meremot– Helkai;

16. pentru Ido – Zaharia; pentru Ghinton – Meșulam;

17. pentru Abia – Zicri; pentru Miniamin și Moadia – Piltai;

18. pentru Bilga – Șamua; pentru Șemaia – Iehonatan;

19. pentru Ioiarib – Matnai; pentru Iedaia – Uzi;

20. pentru Salai – Kalai; pentru Amok – Eber;

21. pentru Hilchia – Hașabia; pentru Iedaia – Netanel.

22. Căpeteniile familiilor leviților și ale preoților de pe vremea lui Eliașib, a lui Ioiada, a lui Iohanan și a lui Iadua, au fost înscrise în timpul domniei lui Darius persanul.

23. Căpeteniile familiilor urmașilor lui Levi au fost înscrise în „Cartea cronicilor“ până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliașib.

24. Căpeteniile levitice Hașabia, Șerebia și Iosua, fiul lui Kadmiel, împreună cu rudele lor, stând unii în dreptul celorlalți, erau responsabili să aducă laudă și mulțumire Domnului, așa cum poruncise David, omul lui Dumnezeu.

25. Matania, Bakbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Akub erau paznicii care aveau în grijă magaziile de la porți.

26. Aceștia au trăit pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadak, a guvernatorului Neemia și a preotului și cărturarului Ezra.

Consacrarea Ierusalimului reconstruit

27. La consacrarea zidurilor Ierusalimului, leviții au fost chemați din toate locurile unde se aflau, ca să vină la Ierusalim și să celebreze consacrarea cu bucurie, cu mulțumire și cu cântece de chimval, de harfă și de liră.

28. S-au adunat cântăreții din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele netofatiților,

29. cei din Bet-Ghilgal și cei din ținutul Ghevei și Azmavetului, căci cântăreții își construiseră așezări împrejurul Ierusalimului.

30. Preoții și leviții s-au curățit, după care au curățit poporul, porțile și zidul Ierusalimului.

31. I-am pus pe conducătorii lui Iuda să se suie pe zid și am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit în partea dreaptă, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului.

32. În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda,

33. Azaria, Ezra, Meșulam,

34. Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia.

35. Mai erau unii dintre preoți cu trâmbițele lor, precum și Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,

36. însoțit de Șemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de Iuda și de Hanani, – rudele lui –, care aveau instrumentele muzicale rânduite de David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea acestora.

37. Când au ajuns la Poarta Izvorului, au mers înainte, urcând pe treptele Cetății lui David, apoi pe ridicătura zidului, pe deasupra palatului lui David, până la Poarta Apelor, spre răsărit.

38. Al doilea cor a pornit în partea stângă, iar eu împreună cu cealaltă jumătate din popor am mers după leviți pe zid. Am continuat pe deasupra Turnului Cuptoarelor, până la Zidul cel Lat,

39. apoi pe deasupra Porții lui Efraim, pe deasupra Porții Vechi, pe deasupra Porții Peștilor, a Turnului lui Hananel, a Turnului celor O Sută, pe deasupra Porții Oilor și ne-am oprit la Poarta Temniței.

40. Cele două coruri s-au oprit la Templul lui Dumnezeu și odată cu acestea și eu, însoțit de jumătate dintre dregători.

41. Preoții Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia și Hanania erau cu trâmbițele.

42. Cântăreții Maaseia, Șemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam și Ezer și-au făcut auzite vocile sub conducerea lui Iezrahia.

43. În ziua aceea s-au adus foarte multe jertfe și s-au bucurat cu toții, căci Dumnezeu le dăduse o mare bucurie. Chiar și femeile, și copiii se bucurau împreună cu ei, iar vuietul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe.

44. În ziua aceea, au fost numiți niște bărbați responsabili cu odăile care erau folosite drept cămări pentru darurile de bunăvoie, pentru primele roade și pentru zeciuieli, ca să adune în ele, de pe ogoarele cetăților, părțile stabilite de Lege pentru preoți și pentru leviți, căci bucuria celor din Iuda se datora faptului că preoții și leviții erau la locul lor,

45. împlinind slujba lui Dumnezeu și slujba curățirii. Tot așa făceau și cântăreții, și portarii, potrivit cu cele poruncite de David și de fiul său Solomon.

46. Căci odinioară, pe vremea lui David și a lui Asaf, erau căpetenii care supravegheau cântăreții și cântările de laudă și de mulțumire pentru Domnul.

47. Toți cei din Israel, de pe vremea lui Zerub-Babel și a lui Neemia, au dat zilnic părțile cuvenite cântăreților și portarilor. Ei au pus deoparte și ceea ce era pentru leviți, iar leviții au pus deoparte ceea ce era pentru urmașii lui Aaron.