Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27

Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 7 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Jertfa pentru vină

1. În ce privește legea jertfei pentru vină, aceasta este o jertfă preasfântă.

2. Animalul adus ca jertfă pentru vină să fie înjunghiat în locul în care se înjunghie animalul adus ca ardere de tot, după care sângele să-i fie stropit pe altar, de jur împrejur.

3. Apoi să fie adusă ca jertfă toată grăsimea – grăsimea cozii și grăsimea de pe măruntaie –

4. cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și membrana ficatului, care va trebui luată odată cu rinichii.

5. Preotul să le ardă pe altar, ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul ; aceasta este o jertfă pentru vină.

6. Fiecare bărbat dintre preoți să mănânce din ea într-un loc sfânt, căci este o jertfă preasfântă.

7. Jertfa pentru vină se aduce la fel ca jertfa pentru păcat, pentru amândouă fiind valabilă aceeași lege; animalul jertfit va fi al preotului care face ispășirea.

8. De asemenea, preotul care aduce arderea de tot a cuiva, poate păstra pentru sine pielea acelei arderi de tot pe care a jertfit-o.

9. Orice dar de mâncare copt în cuptor și tot ce este gătit în tigaie sau pe grătar să-i rămână preotului care îl aduce.

10. Dar orice dar de mâncare amestecat cu ulei sau uscat să fie al fiilor lui Aaron, împărțit acestora în mod egal.

Jertfa de pace

11. Iată care este legea cu privire la jertfa de pace pe care cineva vrea s-o aducă în cinstea Domnului :

12. dacă acesta o va aduce drept mulțumire, va trebui să aducă odată cu jertfa de mulțumire și câteva turte nedospite, amestecate cu ulei; turte subțiri, nedospite, stropite cu ulei și turte din făină aleasă, amestecată cu ulei.

13. Alături de jertfa de mulțumire, din jertfa lui de pace va trebui să aducă ca dar și turte de pâine dospită.

14. Din toate acestea să aducă câte o turtă ca dar pentru Domnul ; aceasta va fi a preotului care stropește sângele jertfei de pace.

15. Carnea jertfei de mulțumire din jertfa lui de pace să fie mâncată în ziua în care este adusă ca jertfă; să nu se lase nimic din ea până dimineață.

16. Dar dacă jertfa pe care o aduce este în vederea împlinirii unui jurământ sau este un dar de bunăvoie, aceasta să fie mâncată în ziua în care este adusă, iar ce a mai rămas să se mănânce în ziua următoare.

17. Ceea ce va mai rămâne din carnea jertfei până a treia zi să fie ars.

18. Dacă va mânca cineva din carnea jertfei a treia zi, jertfa lui de pace nu va fi primită. Ea nu i se va lua în considerare celui ce a adus-o, ci va fi privită ca o urâciune, iar cel ce o mănâncă își va purta vina.

19. Carnea care a fost atinsă de ceva necurat să nu fie mâncată, ci să fie arsă. Carnea considerată curată însă poate fi mâncată de oricine este curat.

20. Cât despre cel care va mânca din carnea jertfei de pace a Domnului când este necurat, acela să fie nimicit din poporul său.

21. Dacă cineva va atinge un lucru necurat, fie vreo necurăție omenească, fie vreun animal necurat sau orice altă necurăție și va mânca apoi din jertfa de pace a Domnului , să fie nimicit din poporul său.»“

Grăsimea și sângele interzise

22. Domnul i-a zis lui Moise:

23. „Așa să le spui israeliților: «Să nu mâncați grăsime de bou, de oaie sau de capră.

24. Grăsimea unui animal care a murit sau a fost sfâșiat de fiare poate fi folosită la orice altceva, dar de mâncat să nu o mâncați.

25. Dacă cineva dintre voi va mânca grăsimea unui animal din care a fost adusă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul , cel care o va mânca să fie nimicit din poporul său.

26. Să nu mâncați cu sânge nici o pasăre și nici un animal în nici unul din locurile în care veți locui.

27. Acela dintre voi care va mânca cu sânge să fie nimicit din poporul său.»“

Partea preotului din jertfa de pace

28. Domnul i-a vorbit din nou lui Moise și i-a zis:

29. „Iată ce să le mai spui israeliților: «Cel ce își aduce înaintea Domnului jertfa lui de pace trebuie să aducă Domnului un dar din jertfa lui de pace.

30. Cu mâinile lui să aducă jertfele mistuite de foc; să aducă grăsimea împreună cu pieptul, iar pieptul să fie legănat înaintea Domnului ca o jertfă legănată.

31. Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor săi.

32. Spata dreaptă de la jertfele voastre de pace să o dați preotului drept contribuție.

33. Acela dintre fiii lui Aaron care aduce sângele și grăsimea jertfei de pace să oprească spata dreaptă ca parte a lui.

34. Căci Eu am luat de la israeliți, din jertfele lor de pace, pieptul jertfei legănate și spata adusă ca jertfă prin ridicare și le-am dat preotului Aaron și fiilor săi, aceasta fiind o poruncă veșnică pentru israeliți.

35. Aceasta este partea dăruită lui Aaron și fiilor săi din jertfele mistuite de foc pentru Domnul , din ziua în care au fost aduși să slujească Domnului ca preoți.

36. Domnul a poruncit ca această parte să le fie dată din partea israeliților, din ziua când El i-a uns; aceasta este o poruncă veșnică pentru toate generațiile.»“

37. Aceasta este legea cu privire la arderea de tot, darul de mâncare, jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină, jertfa în vederea învestirii în slujire și jertfa de pace,

38. pe care Domnul i-a poruncit-o lui Moise pe muntele Sinai, atunci când le-a spus israeliților să-și aducă jertfele înaintea Domnului , în pustia Sinai.