Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27

Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Curățirea diferitelor boli ale pielii

1. Domnul i-a zis lui Moise:

2. „Iată care este legea cu privire la cel lepros în ziua curățirii lui: să fie adus înaintea preotului;

3. preotul să iasă afară din tabără și să-l cerceteze; dacă omul a fost vindecat de lepră,

4. preotul să poruncească să se ia pentru cel ce trebuie curățit două păsări vii și curate, lemn de cedru, fir de culoare cărămizie și isop.

5. Preotul să poruncească ca una dintre păsări să fie înjunghiată într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare.

6. Să ia pasărea vie și s-o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, firul cărămiziu și isopul în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare.

7. Să-l stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de lepră, după care să-l declare curat și să dea drumul păsării vii pe câmp.

8. Cel ce trebuie curățit va trebui să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; apoi va fi curat. După aceea va putea să vină în tabără, dar va trebui să stea șapte zile în afara cortului său.

9. În ziua a șaptea să-și radă tot părul: părul de pe cap, barba și sprâncenele; să-și radă tot părul. Apoi să-și spele hainele, să-și scalde trupul în apă și va fi curat.

10. În ziua a opta să ia doi miei și o mielușea de un an, fiecare fără meteahnă, trei zecimi dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei ca dar de mâncare și un log de ulei.

11. Preotul care face curățirea să-l aducă pe omul care trebuie curățit înaintea Domnului , la intrarea în Cortul Întâlnirii.

12. Preotul să ia unul din miei, să-l aducă ca jertfă pentru vină împreună cu logul de ulei și să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului.

13. Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate jertfele pentru păcat și arderile de tot, adică într-un loc sfânt. La fel ca jertfa pentru vină, și jertfa pentru păcat va fi a preotului, căci acestea sunt preasfinte.

14. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să-l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curățit, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului lui drept.

15. Preotul să ia din logul de ulei, să-și toarne în palma stângă,

16. să-și pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi și, cu degetul, să stropească din ulei de șapte ori înaintea Domnului.

17. Din uleiul care-i mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept și, de asemenea, să arunce cu ulei peste sângele jertfei pentru vină.

18. Restul uleiului din palma preotului să fie pus pe capul celui ce trebuie curățit. Apoi preotul să facă ispășire în locul acelui om înaintea Domnului.

19. Preotul să aducă jertfa pentru păcat ca să facă ispășire pentru cel ce trebuie curățit de necurăția sa. La urmă, va trebui să înjunghie arderea de tot.

20. Preotul va aduce arderea de tot și darul de mâncare pe altar. Așa va face preotul ispășire pentru acel om și acesta din urmă va fi curat.

21. Dacă este sărac și nu poate aduce toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel ca jertfă pentru vină ce trebuie legănată, ca să se facă ispășire pentru el; de asemenea, să mai ia a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei pentru darul de mâncare și un log de ulei.

22. Să ia și două turturele sau doi pui de porumbei, după cât poate, unul ca jertfă pentru păcat și celălalt ca ardere de tot.

23. În cea de-a opta zi să le aducă la preot pentru curățirea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului ;

24. preotul să ia mielul jertfei pentru vină și logul de ulei și să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului.

25. Apoi să înjunghie mielul jertfei pentru vină și să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului lui drept.

26. După aceea va trebui ca preotul să-și toarne niște ulei în palma mâinii stângi

27. și, cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească cu uleiul care este în palma sa stângă, de șapte ori înaintea Domnului.

28. Preotul să ungă cu uleiul din palma sa lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept și locul unde a fost pus sângele jertfei pentru vină.

29. Restul uleiului din palmă să-l pună pe capul celui care trebuie curățit și să facă astfel ispășire în locul lui înaintea Domnului.

30. Apoi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, după cum poate,

31. unul ca jertfă pentru păcat și altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mâncare, iar preotul să facă ispășire înaintea Domnului în locul celui ce trebuie curățit.

32. Aceasta este legea pentru leprosul care nu poate aduce jertfele obișnuite pentru curățirea lui.“

Curățirea mucegaiului de pe case și haine

33. Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron:

34. „Când veți intra în țara Canaan, pe care v-o voi da în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră în vreo casă din țara pe care o veți stăpâni,

35. atunci stăpânul casei să anunțe preotul că a văzut ceva ca o pată în casa lui.

36. Înainte de a merge să cerceteze pata, preotul să poruncească să se scoată totul din casă, ca nu cumva tot ce se află în casă să devină necurat; după aceea preotul va putea să intre ca să cerceteze casa.

37. Să se uite la pată; dacă pata de pe zidurile casei are niște gropițe verzui sau roșiatice și dacă este mai adâncă decât suprafața peretelui,

38. preotul să iasă din casă și să o închidă pentru șapte zile.

39. În a șaptea zi preotul să vină din nou să o cerceteze. Dacă pata s-a împrăștiat pe zidurile casei,

40. preotul să poruncească să se scoată pietrele atinse de pată și să fie aruncate într-un loc necurat în afara cetății.

41. Apoi să pună să se răzuiască tot interiorul casei și tot ce s-a răzuit să se arunce într-un loc necurat, în afara cetății.

42. După aceea, să se ia alte pietre, să se pună în locul celor scoase și să se tencuiască din nou casa.

43. Dacă pata apare din nou în casă, după ce au fost scoase pietrele și după ce casa a fost răzuită și tencuită,

44. preotul să meargă încă o dată și să o cerceteze. Dacă pata s-a răspândit pe casă, atunci este o rană de lepră care se întinde; casa este deci necurată.

45. Stăpânul să-și dărâme casa – pietrele, lemnul și toată tencuiala – și să le ducă într-un loc necurat în afara cetății.

46. Toți aceia care au intrat în casă în timp ce era închisă, să fie necurați până seara

47. și toți aceia care au dormit sau au mâncat în casă, să-și spele hainele.

48. Dar dacă preotul a venit, a cercetat, iar pata nu s-a răspândit pe casă după ce aceasta a fost tencuită, atunci el să o declare curată, căci pata s-a dus.

49. Pentru curățirea casei va trebui să ia două păsări, lemn de cedru, fir de culoare cărămizie, isop

50. și să înjunghie una din păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare.

51. Să ia lemnul de cedru, isopul, firul cărămiziu și pasărea vie, să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate, apoi în apa curgătoare și să stropească casa de șapte ori.

52. Să curețe astfel casa cu sângele păsării, cu apă proaspătă, cu pasărea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cu firul cărămiziu.

53. După aceea să-i dea drumul pe câmp păsării celei vii, care se află în cetate. Astfel va face ispășire pentru casă și ea va fi curată.

54. Aceasta este legea pentru orice fel de rană de lepră, pentru râie,

55. pentru lepra de pe haine și de pe case,

56. pentru umflături, erupții și pete;

57. ea arată când anume un lucru este considerat necurat sau curat. Aceasta este legea pentru lepră.“