Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27

Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Pedepse pentru încălcarea reglementărilor

1. Domnul i-a zis din nou lui Moise:

2. „Să le mai spui israeliților: «Dacă vreunul dintre israeliți sau dintre străinii care locuiesc în Israel își vor da copiii lui Moleh , omul acela să fie pedepsit cu moartea; poporul din țară să-l ucidă cu pietre.

3. Eu Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi nimici din poporul său, pentru că și-a dat fiii lui Moleh , Mi-a spurcat Lăcașul și a profanat Numele Meu cel sfânt.

4. Dacă poporul din țară îl va ierta atunci când își va da copiii lui Moleh și nu-l va omorî,

5. Eu Însumi Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și împotriva clanului lui și-l voi nimici din poporul lui, împreună cu toți cei ce îl urmează prostituându-se înaintea lui Moleh.

6. Dacă se va duce cineva la cei ce cheamă duhurile morților sau la descântători, ca să se prostitueze luându-se după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva lui și îl voi nimici din poporul său.

7. De aceea sfințiți-vă și fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul , Dumnezeul vostru.

8. Să păziți poruncile Mele și să le împliniți; Eu sunt Domnul Care vă sfințesc.

9. Cine își va blestema tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea; și-a blestemat tatăl sau mama, prin urmare, trebuie să se facă ispășire cu propriul lui sânge.

10. Dacă un bărbat a comis adulter cu soția semenului său, cei doi adulteri să fie omorâți.

11. Dacă un om se va culca cu soția tatălui său, descoperind astfel goliciunea tatălui său, cei doi să fie omorâți; să se facă ispășire cu propriul lor sânge.

12. Dacă un om se va culca cu nora sa, amândoi să fie omorâți; ei au săvârșit o perversitate, prin urmare, sângele lor să cadă asupra lor.

13. Dacă un bărbat se va culca cu un alt bărbat la fel cum se culcă cu o femeie, amândoi au săvârșit o urâciune; să fie nimiciți și să se facă ispășire cu propriul lor sânge.

14. Dacă un bărbat va lua de soție atât pe fată, cât și pe mama ei, lucrul acesta este o nelegiuire. Să fie arși în foc atât el, cât și ele, pentru ca nelegiuirea să nu-și mai găsească loc printre voi.

15. Dacă un bărbat se va împreuna cu un animal, atunci atât bărbatul, cât și animalul să fie nimiciți.

16. Dacă o femeie se va apropia de un animal ca să se împerecheze cu el, să nimiciți atât femeia, cât și animalul. Să fie nimiciți și astfel sângele lor să cadă asupra lor.

17. Dacă un om o va lua pe sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale, și-i va vedea goliciunea, iar ea îi va vedea goliciunea lui, fapta aceasta este o urâciune; să fie nimiciți amândoi sub privirea poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii lui și, prin urmare, trebuie să-și poarte pedeapsa.

18. Dacă un bărbat se culcă cu o femeie care este în perioada necurăției ei, descoperindu-i astfel goliciunea, dacă el îi descoperă scurgerea și ea își descoperă scurgerea de sânge, amândoi să fie nimiciți din poporul lor.

19. Să nu descoperiți goliciunea surorii mamei voastre, nici a surorii tatălui vostru, pentru că aceasta ar însemna să descoperiți goliciunea unei rude apropiate. Cei vinovați de acest păcat își vor purta pedeapsa.

20. Dacă un bărbat se va culca cu mătușa sa, aceasta înseamnă că el a descoperit goliciunea unchiului său; amândoi să fie pedepsiți; ei vor muri fără să aibă copii.

21. Dacă un bărbat va lua pe soția fratelui său, lucrul acesta este o necurăție, căci el a descoperit goliciunea fratelui său; nu vor avea copii.

22. Să ascultați de toate poruncile Mele și să le împliniți, pentru ca țara în care vă voi așeza să nu vă verse din gura ei.

23. Să nu vă luați după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Mi-e scârbă de ele.

24. Vouă însă v-am promis că veți moșteni țara; Eu Însumi vă voi da în stăpânire o țară în care curge lapte și miere. Eu sunt Domnul , Dumnezeul vostru, Care v-a ales dintre popoare.

25. De aceea să faceți deosebire între un animal curat și unul necurat, între o pasăre necurată și una curată, ca să nu vă pângăriți prin animalele, păsările sau prin orice fel de creatură care mișună pe pământ, despre care v-am spus să le considerați necurate.

26. Voi să-Mi fiți sfinți, pentru că Eu, Domnul , sunt sfânt; Eu v-am ales dintre popoare ca să fiți ai Mei.

27. Dacă este printre voi vreun bărbat sau vreo femeie care cheamă duhurile morților sau se ocupă cu descântecele, să fie pedepsiți cu moartea; să fie omorâți cu pietre și să se facă astfel ispășire cu propriul lor sânge.»“