Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34

Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Pedepsirea celor ce instigă la idolatrie

1. Dacă în mijlocul vostru se va ridica un profet sau un tălmaci de vise care vă va vesti un semn sau o minune,

2. iar semnul sau minunea despre care v-a vorbit s-a împlinit, dacă vă va zice apoi: «Haideți să mergem după alți dumnezei, pe care nu îi cunoașteți, ca să le slujim!»,

3. să nu ascultați de cuvintele acelui profet sau tălmaci de vise, fiindcă Domnul , Dumnezeul vostru, vă încearcă ca să știe dacă Îl iubiți pe Domnul , Dumnezeul vostru, din toată inima și din tot sufletul vostru.

4. Voi să-L urmați pe Domnul , Dumnezeul vostru, de El să vă temeți, poruncile Lui să le păziți, de glasul Lui să ascultați, Lui să-I slujiți și de El să vă atașați.

5. Acel profet sau tălmaci de vise va trebui să moară, deoarece a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului , Dumnezeul vostru, Care v-a scos din țara Egiptului și v-a răscumpărat din casa sclaviei. El a dorit să vă abată de la calea pe care Domnul , Dumnezeul vostru, v-a poruncit s-o urmați. Să nimiciți astfel răul din mijlocul vostru.

6. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau soția ta, care se odihnește la pieptul tău sau prietenul tău, pe care îl iubești ca pe tine însuți, te va stârni în secret, spunându-ți: «Hai să mergem și să slujim altor dumnezei», zei pe care nu i-ai cunoscut nici tu și nici părinții tăi,

7. zei dintre cei ai popoarelor care sunt în jurul tău, în apropierea ta sau mai departe de tine, de la o margine la cealaltă a pământului,

8. să nu accepți ce-ți spune și să nu-l asculți, să nu-l privești cu compătimire și să nu-l cruți sau să-l ascunzi,

9. ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare și apoi întregul popor.

10. Să-l ucizi cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul , Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclaviei.

11. Atunci toți israeliții vor auzi și se vor teme și nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul poporului.

12. Dacă, despre o cetate pe care Domnul , Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca să locuiți în ea, veți auzi vorbindu-se astfel:

13. «Niște oameni nelegiuiți au ieșit din mijlocul ei și i-au înșelat pe locuitorii cetății, zicându-le: ‘Haideți să slujim altor dumnezei!’», zei pe care nu-i cunoașteți,

14. atunci să faceți cercetări, să căutați și să întrebați cu atenție. Dacă este adevărat și se dovedește că s-a săvârșit această faptă rea în mijlocul vostru,

15. atunci să-i ucideți cu sabia pe toți locuitorii cetății. Să nimiciți prin sabie toți oamenii și animalele care se află în ea.

16. Să adunați toate bunurile în piață, să ardeți complet cetatea împreună cu toate bunurile, ca o ardere de tot înaintea Domnului , Dumnezeul vostru, și astfel să rămână pentru totdeauna o ruină, niciodată să nu se mai reconstruiască.

17. Nimic din lucrurile date spre nimicire să nu se lipească de mâinile voastre pentru ca Domnul să se întoarcă din înverșunarea mâniei Lui, să-Și arate compasiunea și îndurarea față de voi și să vă înmulțească, după cum a promis strămoșilor voștri că va face

18. dacă veți asculta de glasul Domnului , Dumnezeul vostru, păzind toate poruncile Lui, pe care eu vi le dau astăzi și înfăptuind ce este drept în ochii Domnului , Dumnezeul vostru.