Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34

Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 32 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. „Ascultați, ceruri, și voi vorbi. Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.

2. Ca ploaia să cadă învățătura mea și ca roua să curgă cuvintele mele, ca stropii de ploaie pe verdeață și ca aversele pe iarbă.

3. Căci voi proclama Numele Domnului. Recunoaște-ți măreția Dumnezeului nostru!

4. El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârșite, căci toate căile Lui sunt drepte. Dumnezeu este credincios și în El nu este nedreptate, El este drept și cinstit.

5. Ei s-au stricat; spre rușinea lor ei nu mai sunt fiii Lui,ci o generație pervertită și necinstită.

6. Astfel Îl răsplătiți voi pe Domnul , popor nechibzuit și neînțelept? Nu este El Tatăl vostru, Creatorul vostru, Cel Ce v-a întocmit și v-a dat înfățișare?

7. Aduceți-vă aminte de zilele din trecut. Socotiți anii care au trecut din generație în generație. Întrebați-i pe părinții voștri și vă vor învăța, pe bătrânii voștri și vă vor spune.

8. Când Cel Preaînalt le-a dat neamurilor moștenirea, când i-a despărțit pe fiii oamenilor, El a așezat hotarele popoarelor după numărul fiilor lui Israel.

9. Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este moștenirea Lui.

10. El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete deznădăjduite. L-a înconjurat și s-a îngrijit de el. L-a apărat ca pe lumina ochilor Lui,

11. asemenea vulturului care își scutură cuibul și zboară deasupra puilor, care își deschide aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui.

12. Domnul a condus singur pe poporul Său și nu era nici un zeu străin alături de El.

13. El l-a urcat pe înălțimile țării și l-a hrănit cu roadele câmpului. L-a hrănit cu miere din stâncă și cu untdelemn din stânca cea mai tare,

14. cu iaurtul vitelor și cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Bașan și a țapilor, cu grăsimea boabelor de grâu. Și ai băut vin, sângele strugurilor.

15. Ieșurun s-a îngrășat și s-a împotrivit! Te-ai îngrășat, ai devenit greu și mare! El L-a părăsit pe Dumnezeul Care l-a creat și a respins Stânca mântuirii lui.

16. Ei L-au făcut gelos prin zeii străini și L-au mâniat prin urâciuni.

17. Ei au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu, unor zei pe care nu-i cunoșteau, zei noi, sosiți de curând, de care strămoșii voștri nu s-au temut.

18. Ați părăsit Stânca care v-a creat, ați uitat pe Dumnezeul Care v-a născut.

19. Domnul a văzut și i-a disprețuit; El s-a mâniat pe fiii și pe fiicele Lui.

20. «Îmi voi ascunde fața de ei, a zis El, și voi privi la sfârșitul lor, căci sunt o generație pervertită, sunt niște copii necredincioși.

21. M-au provocat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu și M-au mâniat prin idolii lor de nimic. De aceea și Eu îi voi provoca la gelozie prin ceea ce nu este un popor; îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.

22. Căci focul mâniei Mele s-a aprins și va arde până în adâncul Locuinței Morților. Va distruge pământul împreună cu recoltele lui și va arde temeliile munților.

23. Voi aduce nenorociri peste ei, voi arunca toate săgețile Mele împotriva lor;

24. vor fi vlăguiți de foamete, mâncați de molimă și distruși cu asprime. Voi trimite împotriva lor colții animalelor sălbatice și veninul șerpilor.

25. Pe drum vor pieri de sabie, iar în odăi vor pieri de groază. Vor pieri și tânărul, și fecioara, și copilașul, și bătrânul.

26. Am zis că îi voi zdrobi și le voi șterge amintirea printre neamuri,

27. dar mă tem de insultele dușmanilor, ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească singuri și să zică: ‘Tăria mâinilor noastre, și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri!’»

28. Ei sunt un neam lipsit de sfat și nu mai există discernământ în ei.

29. Dacă ar fi fost înțelepți, ar fi înțeles aceasta și s-ar fi gândit la ceea ce li se va întâmpla.

30. Cum ar fi putut unul să urmărească o mie sau doi să pună pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca lor și dacă Domnul nu i-ar fi întemnițat?

31. Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, chiar și dușmanii noștri înțeleg aceasta.

32. Vița lor izvorăște din via Sodomei și din câmpiile Gomorei. Strugurii lor sunt plini de venin, iar ciorchinii sunt amari.

33. Vinul lor este venin de șerpi, veninul cobrelor nemiloase.

34. Oare nu este păstrat lucrul acesta la Mine și pecetluit printre comorile Mele?

35. A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! Vine vremea când le vor aluneca picioarele, întrucât zilele distrugerii sunt aproape și destinul lor se va grăbi.

36. Căci Domnul Își va judeca poporul, dar va avea milă de robii Săi când va vedea că li s-a dus puterea și că n-a mai rămas nimeni, nici întemnițat, nici liber.

37. «Unde le sunt zeii, va întreba El, stânca ce le slujea drept adăpost,

38. zeii ce se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor și care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se ridice ca să vă ajute! Să vă ofere un adăpost!

39. Vedeți acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt dumnezeu în afară de Mine. Eu dau la moarte și tot Eu aduc la viață, Eu zdrobesc și tot Eu vindec și nimeni nu poate izbăvi din mâna Mea.

40. Îmi ridic mâna spre cer și declar: Viu sunt Eu pe vecie,

41. că Îmi voi ascuți fulgerul sabiei Mele și voi începe, cu mâna Mea, să fac judecată. Mă voi răzbuna pe dușmanii Mei și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc.

42. Voi face ca săgețile Mele să se îmbete de sânge, iar sabia Mea se va hrăni cu carne, cu sângele celor uciși și al captivilor, și cu capetele conducătorilor dușmanilor.»

43. Bucurați-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui, pentru că El va răzbuna sângele slujitorilor Lui, se va răzbuna pe dușmanii Lui și va face ispășire pentru țara și poporul Lui.“

44. Deci Moise a venit împreună cu Iosua, fiul lui Nun, și a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul poporului.

45. Când Moise a terminat de rostit toate cuvintele acestea către întreg Israelul,

46. le-a zis: „Puneți-vă la inimă toate cuvintele pe care eu vi le-am rostit astăzi, astfel încât să porunciți copiilor voștri să păzească și să împlinească toate cuvintele acestei Legi.

47. Căci nici un cuvânt nu este fără însemnătate, ele sunt viața voastră. Prin cuvintele acestea vă veți lungi zilele în țara voastră pe care o veți stăpâni după ce veți traversa Iordanul.“

Moise privește țara de pe muntele Nebo

48. În aceeași zi Domnul i-a vorbit lui Moise:

49. „Urcă-te pe muntele Abarim, adică pe muntele Nebo, în țara Moab, care este înaintea Ierihonului și privește Canaanul pe care Eu îl dau lui Israel în stăpânire.

50. Tu vei muri pe muntele pe care te vei urca și vei fi astfel adăugat la strămoșii tăi, după cum fratele tău Aaron a murit pe muntele Hor și a fost adăugat la strămoșii lui,

51. din cauză că ați fost necredincioși față de Mine înaintea israeliților, la apele Meribei din Kadeș, în pustia Țin, unde nu M-ați sfințit în mijlocul lui Israel.

52. Tu vei vedea pământul promisiunii de la distanță, dar nu vei intra în țara pe care o dau poporului Israel.“