Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27

Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 3 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi dacă darul său este un sacrificiu al ofrandei de pace, dacă îl aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să îl aducă, fără cusur, înaintea Domnului.

2. Şi să îşi pună mâna sa pe capul darului său şi să îl înjunghie la uşa tabernacolului întâlnirii; şi preoţii, fiii lui Aaron să stropească sângele pe altar de jur împrejur.

3. Şi să aducă din sacrificiul ofrandei de pace, ofrandă făcută prin foc Domnului; grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care este pe măruntaie,

4. Şi cei doi rinichi şi grăsimea care este pe ei, care este pe coapse şi lobul de pe ficat cu rinichii, să le scoată.

5. Şi fiii lui Aaron să le ardă pe altar pe sacrificiul ars, pe lemnele de pe foc; este ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce Domnului.

6. Şi dacă darul lui, ca un sacrificiu al ofrandei de pace pentru Domnul, este din turmă, parte bărbătească sau parte femeiască, să îl aducă, fără cusur.

7. Dacă aduce un miel, ca ofrandă a sa, atunci să îl aducă înaintea Domnului.

8. Şi să îşi pună mâna pe capul darului său şi să îl înjunghie înaintea tabernacolului întâlnirii; şi fiii lui Aaron să stropească sângele lui pe altar, de jur împrejur.

9. Şi să aducă din sacrificiul ofrandei de pace, ofrandă făcută prin foc pentru Domnul; grăsimea acestuia şi întreaga noadă, să o scoată de pe osul spinării; şi grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care este pe măruntaie,

10. Şi cei doi rinichi şi grăsimea care este pe ei, care este pe coapse şi lobul de pe ficat cu rinichii, să le scoată.

11. Şi preotul să le ardă pe altar, aceasta este mâncarea din ofranda făcută prin foc Domnului.

12. Şi dacă darul său este o capră, atunci să o aducă înaintea Domnului.

13. Şi să îşi pună mâna pe capul ei şi să o înjunghie înaintea tabernacolului întâlnirii; şi fiii lui Aaron să stropească sângele ei pe altar, de jur împrejur.

14. Şi să aducă darul său din aceasta, ofrandă făcută prin foc Domnului; grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care este pe măruntaie,

15. Şi cei doi rinichi şi grăsimea care este pe ei, care este pe coapse şi lobul de pe ficat cu rinichii, să le scoată.

16. Şi preotul să le ardă pe altar; aceasta este mâncarea din ofranda făcută prin foc, de o aromă dulce, toată grăsimea este a Domnului.

17. Acesta să fie un statut continuu pentru generaţiile voastre, prin toate locuinţele voastre: Să nu mâncaţi nici grăsime nici sânge.