Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27

Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 17 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând:

2. Vorbeşte lui Aaron şi fiilor săi şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: Acesta este lucrul pe care Domnul l-a poruncit spunând:

3. Orice bărbat din casa lui Israel, care înjunghie un bou sau miel sau capră, în tabără, sau îl înjunghie în afara taberei,

4. Şi nu îl aduce la uşa tabernacolului întâlnirii, pentru a aduce un dar Domnului înaintea tabernacolului Domnului, sânge să i se impute acelui bărbat; el a vărsat sânge; şi acel bărbat să fie stârpit din mijlocul poporului său;

5. Pentru ca aceşti copii ai lui Israel să îşi aducă sacrificiile, pe care le aduce în câmp deschis, da, ca ei să le aducă Domnului, la uşa tabernacolului întâlnirii, la preot şi să le ofere ca ofrande de pace Domnului.

6. Şi preotul să stropească sângele peste altarul Domnului la uşa tabernacolului întâlnirii şi să ardă grăsimea pentru o aromă dulce Domnului.

7. Iar ei să nu mai aducă sacrificiile lor dracilor, după care au curvit. Acesta să le fie un statut pentru totdeauna prin toate generaţiile lor.

8. Şi să le spui: Orice bărbat din casa lui Israel, sau dintre străinii care locuiesc temporar printre voi, care aduce ofrandă arsă sau un sacrificiu,

9. Şi nu îl aduce la uşa tabernacolului întâlnirii, pentru a-l oferi Domnului, chiar acel bărbat să fie stârpit din mijlocul poporului său.

10. Şi orice bărbat din casa lui Israel, sau dintre străinii care locuiesc temporar printre voi, care mănâncă orice fel de sânge; chiar eu îmi voi întoarce faţa împotriva acelui suflet care mănâncă sânge şi îl voi stârpi din mijlocul poporului său.

11. Pentru că viaţa cărnii este în sânge; şi vi l-am dat pe altar pentru a se face ispăşire pentru sufletele voastre, pentru că sângele este cel ce face ispăşire pentru suflet.

12. De aceea am spus copiilor lui Israel: Niciun suflet dintre voi să nu mănânce sânge, nici vreun străin care locuieşte temporar printre voi să nu mănânce sânge.

13. Şi orice bărbat dintre copiii lui Israel, sau dintre străinii care locuiesc temporar printre voi, care vânează şi prinde orice fiară sau pasăre care poate fi mâncată, chiar el să îi scurgă sângele şi să îl acopere cu ţărână.

14. Pentru că el este viaţa întregii cărni; sângele acesteia este pentru viaţa ei; de aceea am spus copiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sânge de la niciun fel de carne, pentru că viaţa întregii cărni este sângele ei, oricine îl mănâncă să fie stârpit!

15. Şi fiecare suflet care mănâncă ceea ce a murit de la sine, sau care a fost sfâşiat de fiare, fie unul din ţara voastră, sau un străin, deopotrivă să îşi spele hainele şi să se îmbăieze în apă şi să fie necurat până seara, apoi să fie curat.

16. Dar dacă nu le spală, nici nu îşi îmbăiază carnea, atunci să îşi poarte propria nelegiuire.