Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40

Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 36 Fidela 2013 (RFB13)

1. Atunci Beţaleel şi Aholiab şi fiecare bărbat înţelept în inimă, în care Domnul a pus înţelepciune şi înţelegere ca să cunoască cum să lucreze orice fel de lucrare pentru serviciul sanctuarului, au lucrat conform cu tot ceea ce Domnul poruncise.

2. Şi Moise a chemat pe Beţaleel şi pe Aholiab şi pe fiecare bărbat înţelept în inimă, în a cărui inimă Domnul pusese înţelepciune, pe fiecare a cărui inimă îl stârnise să vină la lucrare, ca să o facă;

3. Şi au primit de la Moise toată ofranda, pe care copiii lui Israel au adus-o pentru lucrarea serviciului sanctuarului, pentru a-l face în întregime. Şi încă îi mai aduceau ofrande de bunăvoie în fiecare dimineaţă.

4. Şi toţi bărbaţii înţelepţi, care lucrau toată lucrarea sanctuarului, au venit fiecare bărbat de la lucrarea lui pe care o făceau;

5. Şi i-au vorbit lui Moise, spunând: Poporul aduce mult mai mult decât este nevoie pentru serviciul lucrării, pe care Domnul a poruncit a o face.

6. Şi Moise a dat poruncă şi au făcut ca aceasta să fie proclamată prin toată tabăra, spunând: Nici bărbat, nici femeie să nu mai facă nicio lucrare pentru ofrandă pentru sanctuar. Astfel poporul a fost oprit să aducă.

7. Căci materialul lor era suficient pentru toată lucrarea, să o facă şi chiar prea mult.

8. Şi fiecare om înţelept în inimă printre cei ce lucrau lucrarea tabernacolului a făcut zece covoare din in subţire răsucit şi albastru şi purpuriu şi stacojiu cu heruvimi, într-o lucrare iscusită i-a făcut.

9. Lungimea unui covor era douăzeci şi opt de coţi şi lăţimea unui covor patru coţi; covoarele erau toate de aceeaşi măsură.

10. Şi el a prins cele cinci covoare, unul de celălalt; şi celelalte cinci covoare le-a prins unul de celălalt.

11. Şi a făcut cheutori albastre la marginea unui covor, pe marginea împreunării; şi tot aşa a făcut pe marginea din capăt a celuilalt covor, în îmbinarea a doua.

12. Cincizeci de cheutori a făcut pe un covor şi cincizeci de cheutori a făcut pe marginea covorului care era în îmbinarea a două: cheutorile au ţinut un covor de celălalt.

13. Şi a făcut cincizeci de copci din aur şi a prins covoarele unul de celălalt cu copcile; astfel a devenit un singur tabernacol.

14. Şi a făcut covoare din păr de capre pentru acoperiş deasupra tabernacolului; a făcut unsprezece covoare.

15. Lungimea unui covor era de treizeci de coţi şi patru coţi era lăţimea unui covor; cele unsprezece covoare erau de o singură mărime.

16. Şi a îmbinat cinci covoare între ele şi şase covoare între ele.

17. Şi a făcut cincizeci de cheutori pe marginea din capăt a covorului în îmbinare şi cincizeci de cheutori a făcut pe marginea covorului care se îmbină cu al doilea.

18. Şi a făcut cincizeci de copci din aramă pentru a îmbina acoperişul împreună, ca să fie unul singur.

19. Şi pentru acoperiş, a făcut un acoperământ din piei de berbeci vopsite roşu şi un acoperământ din piei de bursuci deasupra.

20. Şi a făcut, pentru tabernacol, scânduri din lemn de salcâm, stând în picioare.

21. Lungimea unei scânduri era de zece coţi şi lăţimea unei scânduri de un cot şi jumătate.

22. O scândură avea două cepuri, la distanţă egală unul de celălalt; astfel a făcut pentru toate scândurile tabernacolului.

23. Şi a făcut scânduri pentru tabernacol: douăzeci de scânduri pe partea de sud, spre sud;

24. Şi patruzeci de socluri de argint a făcut sub cele douăzeci de scânduri: două socluri sub o scândură pentru cele două cepuri ale ei şi două socluri sub altă scândură pentru cele două cepuri ale ei.

25. Şi pentru cealaltă parte a tabernacolului, care este spre colţul de nord, a făcut douăzeci de scânduri,

26. Şi cele patruzeci de socluri ale lor din argint: două socluri sub o scândură şi două socluri sub altă scândură.

27. Şi pentru părţile tabernacolului care sunt spre vest a făcut şase scânduri.

28. Şi două scânduri a făcut pentru colţurile tabernacolului pe cele două părţi.

29. Şi au fost îmbinate între ele, dedesubt, şi au fost îmbinate împreună la capul acesteia, într-un singur inel; astfel a făcut celor două scânduri în ambele colţuri.

30. Şi au fost opt scânduri; şi soclurile lor au fost şaisprezece socluri de argint, sub fiecare scândură, două socluri.

31. Şi a făcut drugi de lemn de salcâm, cinci pentru scândurile uneia din părţile tabernacolului.

32. Şi cinci drugi pentru scândurile celeilalte părţi a tabernacolului şi cinci drugi pentru scândurile tabernacolului pentru părţile spre vest.

33. Şi a făcut drugul din mijloc să treacă prin scânduri de la un capăt la celălalt.

34. Şi a placat scândurile cu aur şi le-a făcut inelele din aur pentru a fi locuri pentru drugi şi a placat drugii cu aur.

35. Şi a făcut o perdea albastră şi purpurie şi stacojie şi in subţire răsucit; cu heruvimi a făcut-o într-o lucrare iscusită.

36. Şi i-a făcut patru piloni din lemn de salcâm şi i-a placat cu aur; cârligele lor erau din aur; şi a turnat pentru ei patru socluri din argint.

37. Şi a făcut pentru uşa tabernacolului o perdea albastră şi purpurie şi stacojie şi din in subţire răsucit, din lucrare brodată,

38. Şi cei cinci stâlpi ale acestuia cu cârligele lor; şi a placat capitelurile lor şi vergelele lor cu aur; dar cele cinci socluri ale lor erau de aramă.