Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

Fapte 12 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi pe timpul acela, Irod, împăratul, şi-a întins mâinile ca să chinuiască pe unii din biserică.

2. Şi l-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.

3. Şi deoarece a văzut că aceasta a plăcut iudeilor, a mai luat şi pe Petru. (Atunci erau zilele azimelor).

4. Şi după ce l-a prins, l-a pus în închisoare şi l-a predat la patru grupe de patru soldaţi să îl păzească, vrând, după Paşti, să îl ducă înaintea poporului.

5. Aşadar, Petru era ţinut în închisoare; dar biserica făcea rugăciune fără încetare către Dumnezeu pentru el.

6. Şi când Irod avea de gând să îl aducă afară, în noaptea aceea Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri; şi paznicii înaintea porţii ţineau închisoarea.

7. Şi iată, îngerul Domnului a venit peste el şi o lumină a strălucit în închisoare; şi l-a lovit în coaste pe Petru şi l-a ridicat, spunând: Scoală-te repede. Şi lanţurile lui au căzut de pe mâini.

8. Şi îngerul i-a spus: Încinge-te şi leagă-ţi sandalele. Şi a făcut aşa. Iar el i-a spus: Aruncă-ţi haina pe tine şi urmează-mă.

9. Şi a ieşit şi l-a urmat; şi nu ştia că era adevărat ceea ce se făcea prin înger, ci s-a gândit că a văzut o viziune.

10. După ce au trecut de prima şi a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate, care li s-a deschis singură; şi au ieşit şi au trecut de o stradă; şi îndată îngerul a plecat de la el.

11. Şi după ce Petru şi-a venit în fire, a spus: Acum ştiu într-adevăr că Domnul a trimis îngerul său şi m-a eliberat din mâna lui Irod şi din toată aşteptarea poporului iudeilor.

12. Şi după ce s-a lămurit, a ajuns la casa Mariei, mama lui Ioan, numit şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.

13. Şi pe când Petru bătea la uşa porţii, o servitoare pe nume Roda a venit să asculte.

14. Şi când a recunoscut vocea lui Petru, de bucurie nu a deschis poarta, ci a alergat înăuntru şi a spus că Petru stătea în picioare înaintea porţii.

15. Iar ei i-au spus: Eşti nebună. Dar ea afirma cu tărie că aşa este. Atunci ei au spus: Este îngerul lui.

16. Dar Petru continua să bată; şi, deschizând, l-au văzut şi erau înmărmuriţi.

17. Dar el, făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a povestit cum l-a scos Domnul din închisoare. Şi a spus: Arătaţi acestea lui Iacov şi fraţilor. Şi a plecat şi s-a dus în alt loc.

18. Şi îndată ce s-a făcut ziuă, nu mică a fost tulburarea printre soldaţi, despre ce s-a întâmplat cu Petru.

19. Şi după ce Irod l-a căutat şi nu l-a găsit, a cercetat paznicii şi a poruncit să fie ucişi. Şi a coborât din Iudeea la Cezareea şi a rămas acolo.

20. Iar Irod era furios pe cei din Tir şi Sidon; dar au venit la el într-un gând şi, făcându-şi prieten pe Blast, cameristul împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor era hrănită din ţara împăratului.

21. Şi într-o zi anume, Irod, înveşmântat în haină împărătească, şedea pe tronul său şi le ţinea un discurs.

22. Şi poporul a strigat spunând: Vocea unui dumnezeu şi nu a unui om.

23. Şi îndată, îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat lui Dumnezeu gloria; şi a fost mâncat de viermi şi şi-a dat duhul.

24. Dar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea.

25. Şi Barnaba şi Saul s-au întors din Ierusalim după ce şi-au împlinit serviciul, şi au luat cu ei pe Ioan, numit şi Marcu.