Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25

Vechiul Testament

Noul Testament

Fapte 23 Fidela 2013 (RFB13)

1. Iar Pavel, privind cu atenţie consiliul, a spus: Bărbaţi şi fraţi, până în această zi, m-am purtat în toată buna conştiinţă în faţa lui Dumnezeu.

2. Iar Anania, înaltul preot, a poruncit celor ce stăteau lângă el în picioare să îl lovească peste gură.

3. Atunci Pavel i-a spus: Dumnezeu te va lovi, perete văruit; fiindcă tu şezi să mă judeci după lege şi porunceşti să fiu bătut, contrar legii?

4. Iar cei ce stăteau lângă el în picioare au spus: Îl insulţi pe înaltul preot al lui Dumnezeu?

5. Atunci Pavel a spus: Fraţilor, nu am ştiut că era înaltul preot; fiindcă este scris: Să nu vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău.

6. Dar când Pavel a înţeles că o parte erau saduchei şi ceilalţi farisei, a strigat în consiliu: Bărbaţi şi fraţi, eu sunt fariseu, fiul unui fariseu; din cauza speranţei şi a învierii morţilor sunt eu judecat.

7. Iar după ce a vorbit astfel, s-a făcut disensiune între farisei şi saduchei; şi mulţimea a fost împărţită.

8. Fiindcă saducheii spun că nu este nici înviere, nici înger sau duh; dar fariseii le mărturisesc pe amândouă.

9. Şi s-a ridicat strigăt mare; şi scribii, care erau de partea fariseilor, s-au sculat şi se certau aprins, spunând: Nu găsim nimic rău în acest om; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger, să nu ne luptăm împotriva lui Dumnezeu.

10. Iar după ce s-a făcut disensiune mare, căpetenia, temându-se ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăţi de ei, a poruncit soldaţilor să coboare şi să îl smulgă cu forţa din mijlocul lor şi să îl aducă în fortăreaţă.

11. Iar noaptea următoare, Domnul a stat lângă el în picioare şi a spus: Pavele, îndrăzneşte; fiindcă aşa cum ai adeverit despre mine în Ierusalim, aşa trebuie să aduci mărturie şi la Roma.

12. Iar după ce s-a făcut ziuă, unii dintre iudei s-au înhăitat şi s-au legat cu blestem, spunând că nici nu vor mânca, nici nu vor bea până nu îl vor fi ucis pe Pavel.

13. Şi erau mai mulţi de patruzeci cei care au făcut acest complot.

14. Aceştia, venind la preoţii de seamă şi la bătrâni, au spus: Ne-am legat cu mare blestem că nu vom gusta nimic până nu îl vom ucide pe Pavel.

15. De aceea acum voi, împreună cu consiliul, spuneţi căpeteniei ca mâine să îl aducă jos la voi, ca şi cum aţi dori să cercetaţi ceva mai amănunţit despre el; iar noi, înainte să se apropie el, suntem gata să îl ucidem.

16. Dar fiul surorii lui Pavel, după ce a auzit despre cursa lor, a venit şi a intrat în fortăreaţă şi i-a spus lui Pavel.

17. Atunci Pavel a chemat la el pe unul dintre centurioni şi a spus: Du pe tânărul acesta la căpetenie, fiindcă are să îi povestească ceva.

18. Astfel că l-a luat şi l-a dus la căpetenie şi a spus: Prizonierul Pavel m-a chemat la el şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tânăr, care are să îţi vorbească ceva.

19. Atunci, căpetenia l-a luat de mână şi l-a tras deoparte în ascuns şi l-a întrebat: Ce este aceasta ce ai să îmi spui?

20. Iar el a spus: Iudeii s-au înţeles să îţi ceară ca mâine să îl aduci jos pe Pavel, în consiliu, ca şi cum ar dori să cerceteze mai amănunţit ceva despre el.

21. Dar tu nu te lăsa convins de ei; fiindcă mai mult de patruzeci de bărbaţi dintre ei îi întind o cursă, aceştia s-au legat cu blestem ca nici să nu mănânce, nici să nu bea, până nu îl vor ucide; şi acum, ei sunt gata, aşteptând o promisiune de la tine.

22. Atunci căpetenia a lăsat pe tânăr să plece şi i-a poruncit: Să nu spui nimănui că mi-ai arătat acestea.

23. Şi a chemat la el doi centurioni, spunând: Pregătiţi două sute de soldaţi să meargă la Cezareea, şi şaptezeci de călăreţi şi două sute de lăncieri la ora a treia din noapte.

24. Şi daţi-le animale, ca să îl pună pe Pavel deasupra şi să îl ducă teafăr la Felix, guvernatorul.

25. Şi a scris o scrisoare, cuprinzând acestea:

26. Claudius Lisias către preaonorabilul guvernator Felix, salutări.

27. Acest bărbat a fost prins de iudei şi ar fi fost ucis de ei; atunci, am venit cu armată şi l-am salvat, înţelegând că era roman.

28. Dar voind să cunosc cauza pentru care l-au acuzat, l-am coborât în consiliul lor;

29. Şi, l-am găsit acuzat despre întrebări din legea lor, dar neavând nimic care să îl acuze demn de moarte sau de lanţuri.

30. Şi când mi s-a spus cum iudeii întindeau o cursă pentru acest bărbat, îndată l-am trimis la tine şi am poruncit şi acuzatorilor lui să spună înaintea ta cele împotriva lui. Sănătate.

31. Atunci soldaţii, aşa cum li se poruncise, l-au luat pe Pavel şi l-au adus pe timpul nopţii la Antipatris.

32. Iar a doua zi, au lăsat călăreţii să meargă cu el şi s-au întors la fortăreaţă;

33. Iar aceştia, după ce au venit la Cezareea şi au dat guvernatorului epistola, l-au prezentat şi pe Pavel înaintea lui.

34. Şi după ce guvernatorul a citit, l-a întrebat din ce provincie era. Şi a priceput că este din Cilicia;

35. Te voi asculta pe îndelete, a spus el, când vor veni şi acuzatorii tăi. Şi a poruncit să fie păzit în sala de judecată a lui Irod.