Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6

Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 2 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi v-a dat viață , vouă care eraţi morţi în fărădelegi şi păcate;

2. În care aţi umblat odinioară, conform mersului acestei lumi, conform cu prinţul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în copiii neascultării;

3. Printre care şi noi toţi ne-am comportat odinioară în poftele cărnii noastre, împlinind dorinţele cărnii şi minţii; şi, prin natură, eram copiii furiei, ca şi ceilalţi.

4. Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, din cauza dragostei sale mari cu care ne-a iubit,

5. Chiar pe când eram morţi în păcate, ne-a dat viață împreună cu Cristos (prin har sunteţi salvaţi);

6. Şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti în Cristos Isus,

7. Ca în veacurile ce vin să arate nemărginitele bogăţii ale harului său, în bunătatea lui faţă de noi, prin Cristos Isus.

8. Fiindcă prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă; şi aceasta nu din voi înşivă, ci este darul lui Dumnezeu;

9. Nu prin fapte, ca să nu se fălească nimeni.

10. Fiindcă noi suntem lucrarea lui, creaţi în Cristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a rânduit dinainte, ca să umblăm în ele.

11. De aceea, amintiţi-vă că voi, fiind odinioară neamuri în carne, care eraţi numiţi necircumcizie de către aceea numită circumcizie în carne, făcută de mâini;

12. Că în acel timp eraţi fără Cristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii, neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume,

13. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, sunteţi aduşi aproape prin sângele lui Cristos.

14. Fiindcă el este pacea noastră, care a făcut din doi unul şi a dărâmat zidul din mijloc al despărţirii dintre noi,

15. Abolind în carnea lui duşmănia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, ca să facă în el însuşi din doi un om nou, făcând pace;

16. Şi să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, ucigând, prin ea, duşmănia;

17. Şi a venit şi v-a predicat pace celor de departe şi celor de aproape.

18. Fiindcă prin el, amândoi avem acces printr-un singur Duh la Tatăl.

19. De aceea acum nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari, ci sunteţi concetăţeni cu sfinţii şi cu cei ai casei lui Dumnezeu,

20. Fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi profeţilor, Isus Cristos însuşi fiind piatra unghiulară a temeliei,

21. În care toată clădirea, bine închegată, creşte pentru a fi un templu sfânt în Domnul;

22. În care şi voi sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi locuinţă lui Dumnezeu, prin Duhul.