Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6

Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 3 Fidela 2013 (RFB13)

1. Din această cauză eu, Pavel, prizonierul lui Isus Cristos pentru voi, neamurile,

2. Dacă aţi auzit despre administrarea harului lui Dumnezeu care îmi este dat pentru voi;

3. Cum prin revelaţie mi-a făcut cunoscut misterul; (aşa cum v-am scris înainte pe scurt,

4. Din care, citind, puteţi înţelege cunoaşterea mea în misterul lui Cristos),

5. Care în alte veacuri nu a fost făcut cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul;

6. Că neamurile vor fi co-moştenitoare şi ale aceluiaşi trup şi părtaşe ale promisiunii lui în Cristos, prin evanghelie;

7. Căreia am fost făcut servitor, conform cu darul harului lui Dumnezeu dat mie, prin lucrarea efectivă a puterii lui.

8. Mie, care sunt mai mic decât cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, îmi este dat acest har, să predic printre neamuri bogăţiile de nepătruns ale lui Cristos;

9. Şi să fac pe toţi să vadă care este părtăşia misterului, care de la începutul lumii fusese ascuns în Dumnezeu, care a creat toate prin Isus Cristos;

10. Ca să le fie cunoscută acum, principatelor şi autorităţilor în locurile cereşti, prin biserică, înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu,

11. Conform scopului etern pe care l-a hotărât în Cristos Isus, Domnul nostru,

12. În care avem cutezanţă şi acces cu încredere prin credinţa lui.

13. De aceea doresc să nu vă descurajaţi datorită necazurilor mele pentru voi, care sunt gloria voastră.

14. Din această cauză îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos,

15. Din care este numită întreaga familie în cer şi pe pământ,

16. Ca să vă dea, conform bogăţiilor gloriei sale, să fiţi întăriţi cu putere prin Duhul lui, în omul dinăuntru,

17. Aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste,

18. Să fiţi în stare să înţelegeţi cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea;

19. Şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece cunoaşterea, ca să fiţi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu.

20. Şi celui care este în stare să facă toate peste măsură de abundent, peste tot ce cerem sau gândim, conform puterii care lucrează în noi,

21. A lui fie gloria în biserică prin Cristos Isus, prin toate veacurile, totdeauna şi întotdeauna. Amin.