Vechiul Testament

Noul Testament

Rut 3:10-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Și el a zis: „Fii binecuvîntată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturisește și mai mult pentru tine decît cea dintîi, că n’ai umblat după tineri, săraci sau bogați.

11. Acum, fiică, nu te teme, îți voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea știe că ești o femeie cinstită.

12. Este adevărat că am drept de răscumpărare, dar este o altă rudă mai aproape decît mine.

13. Rămîi în noaptea aceasta aici. Și mîne, dacă vrea să te răscumpere, bine, să te răscumpere; dar dacă nu-i place să te răscumpere, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul! Culcă-te aici pînă dimineață.“

14. Ea a rămas culcată la picioarele lui pînă dimineață, și s’a sculat mai înainte de a se putea cunoaște unul pe altul. Boaz a zis: „Să nu știe nimeni că a intrat o femeie în arie!“

15. Și a adăugat: „Adu mantaua de pe tine, și ține-o.“ Ea a ținut-o, și el a măsurat șase măsuri de orz, și le-a pus pe ea. Apoi a intrat în cetate.

16. Rut s’a întors la soacră-sa, și Naomi, a zis: „Tu ești, fiica mea?“ Rut i-a istorisit tot ce-i făcuse omul acela.

Citiți capitolul complet Rut 3