Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14

Vechiul Testament

Noul Testament

Osea 9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Nu te bucura Israele, nu te veseli, ca popoarele, pentrucă ai curvit, părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grîu!

2. Aria și teascul nu-i vor hrăni, și mustul le va lipsi.

3. Nu vor rămînea în țara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt, și vor mînca în Asiria mîncări necurate.

4. Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu-I vor fi plăcute. Pînea lor le va fi ca o pîne de jale; toți ceice vor mînca din ea, se vor face necurați; căci pînea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului!

5. Ce veți face în zilele de praznic, la sărbătorilor Domnului?

6. Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor, și vor crește spinii în corturile lor.

7. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă proorocul este nebun, sau dacă omul însuflat aiurează. Și aceasta din pricina mărimii nelegiurilor și răzvrătirilor tale.

8. Efraim stă la pîndă împotriva Dumnezeului meu, proorocului i se întind lațuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmășesc în Casa Dumnezeului său.

9. S’au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Își va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele.

10. Am găsit pe Israel ca pe niște struguri în pustie, am văzut pe părinții voștri ca pe cele dintîi roade ale unui smochin, în primăvară; dar ei s’au dus la Baal-Peor, s’au pus în slujba idolului scîrbos, și au ajuns urîcioși ca și acela pe care îl iubeau.

11. Slava lui Efraim va sbura ca o pasăre: nu mai este nicio naștere, nicio însărcinare, și nicio zămislire!

12. Chiar dacă își vor crește copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari; și vai de ei, cînd Îmi voi întoarce privirile dela ei!

13. Efraim, după cum văd, își dă copiii la pradă; și Efraim își va duce singur copiii la celce-i va ucide! –

14. Dă-le, Doamne!… Ce să le dai?… Dă-le un pîntece, care să nască înainte de vreme și țîțe seci!…

15. Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M’am scîrbit de ei. Din pricina răutății faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu-i mai pot iubi, toate căpeteniile lor sînt niște îndărătnici.

16. Efraim este lovit, rădăcina i s’a uscat; nu mai dau rod; și chiar dacă au copii, le voi omorî rodul iubit de ei. –

17. Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat: de aceea vor rătăci printre neamuri. –