Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14

Vechiul Testament

Noul Testament

Osea 6 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. „Veniți, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfîșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.

2. El ne va da iarăș viața în două zile; a treia zi ne va scula, și vom trăi înaintea Lui.

3. Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El se ivește ca zorile dimineței, și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pămîntul!“ –

4. Ce să-ți fac, Efraime? Ce să-ți fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineață, și ca roua care trece curînd.

5. Deaceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, și judecățile Mele vor străluci ca lumina!

6. Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decît arderi de tot!

7. Dar ei au călcat legămîntul, ca oricare om de rînd; și nu Mi-au fost credincioși atunci.

8. Galaadul este o cetate de nelegiuiți, plină de urme de sînge!

9. Ceata preoților este ca o ceată de tîlhari, care stă la pîndă, săvîrșind omoruri pe drumul Sihemului; da, se dedau la mișelii.

10. În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curvește, Israel se spurcă.

11. Și ție, Iudo, îți este pregătit un seceriș, cînd voi aduce înapoi pe robii de război ai poporului Meu!