12. După aceea, m’am sculat noaptea cu cîțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
13. Am ieșit noaptea pe poarta văii, și m’am îndreptat spre izvorul balaurului și spre poarta gunoiului, uitîndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc.
14. Am trecut pela poarta izvorului și pela iazul împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era supt mine.
15. M’am suit noaptea pe la pîrău, și m’am uitat iarăș, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, și astfel m’am întors.
16. Dregătorii nu știau unde fusesem, și ce făceam. Pînă în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din ceice vedeau de treburi.
17. Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care sîntem! Ierusalimul este dărîmat, și porțile sînt arse de foc. Veniți să zidim iarăș zidul Ierusalimului, și să nu mai fim de ocară!“
18. Și le-am istorisit cum mîna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm, și să zidim!“ Și s’au întărit în această hotărîre bună.
19. Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, și Gheșem, Arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?“