1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe cînd vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
2. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai fața tristă? Totuș nu ești bolnav; nu poate fi decît o întristare a inimii.“ Atunci m’a apucat o mare frică,
3. și am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n’am fața tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sînt arse de foc?“
4. Și împăratul mi-a zis: „Ce ceri?“ Eu m’am rugat Dumnezeului cerurilor,
5. și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul, și dacă robul tău îi este plăcut, trimete-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s’o zidesc din nou.“
6. Împăratul, lîngă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cît va ținea călătoria ta, și cînd te vei întoarce?“ Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărît o vreme.
7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Rîu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,
8. și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei de lîngă casă, pentru zidul cetății, și pentru casa în care voi locui.“ Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9. M’am dus la dregătorii de dincolo de Rîu, și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oastei și niște călăreți.
10. Sanhalat, Horonitul, și Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
11. Am ajuns la Ierusalim, și am rămas acolo trei zile.
12. După aceea, m’am sculat noaptea cu cîțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
13. Am ieșit noaptea pe poarta văii, și m’am îndreptat spre izvorul balaurului și spre poarta gunoiului, uitîndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc.
14. Am trecut pela poarta izvorului și pela iazul împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era supt mine.
15. M’am suit noaptea pe la pîrău, și m’am uitat iarăș, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, și astfel m’am întors.
16. Dregătorii nu știau unde fusesem, și ce făceam. Pînă în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din ceice vedeau de treburi.
17. Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care sîntem! Ierusalimul este dărîmat, și porțile sînt arse de foc. Veniți să zidim iarăș zidul Ierusalimului, și să nu mai fim de ocară!“
18. Și le-am istorisit cum mîna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm, și să zidim!“ Și s’au întărit în această hotărîre bună.
19. Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, și Gheșem, Arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?“
20. Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi, n’aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.“