Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 43:9-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Să se strîngă toate neamurile și să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Cari dintre ei ne-au făcut cele dintîi proorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: «Adevărat!“ –

10. „Voi sînteți martorii Mei –, zice Domnul, – voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sînt: înainte de Mine n’a fost făcut niciun Dumnezeu, și după Mine nu va fi,

11. Eu, Eu sînt Domnul, și afară de Mine nu este niciun Mîntuitor!

12. Eu am vestit, am mîntuit, am proorocit, nu sînt străin între voi; voi Îmi sînteți martori –, zice Domnul, – că Eu sînt Dumnezeu.

13. Eu sînt dela început, și nimeni nu izbăvește din mîna Mea; cînd lucrez Eu, cine se poate împotrivi?“

14. „Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfîntul lui Israel: «Din pricina voastră, trimet pe vrăjmaș împotriva Babilonului, și pogor pe toți fugarii, chiar și pe Haldei, pe corăbiile cu cari se făleau.

15. Eu sînt Domnul, Sfîntul vostru, Făcătorul lui Israel, Împăratul vostru.“

Citiți capitolul complet Isaia 43