Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 30:17-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. O mie vor fugi la amenințarea unuia singur; și cînd vă vor amenința cinci, toți veți fugi, pînă veți rămînea ca un stîlp pe vîrful unui munte, și ca un steag pe creștetul unui deal.“

18. „Totuș Domnul așteaptă să Se milostivească de voi, și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toți ceice nădăjduiesc în El!

19. Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plînge! El Se va îndura de tine, cînd vei striga; cum va auzi, te va asculta.

20. Domnul vă va da pîne în necaz, și apă în strîmtorare. Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi.

21. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeți pe el!» Cînd veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stînga.

22. Veți socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii și aurul cu care sînt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăție le vei arunca, și le vei zice: «Afară cu voi de aici!»

Citiți capitolul complet Isaia 30