Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 48:11-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Moabul, era neturburat din tinereța lui, și se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr’un vas în altul, și nu era dus în robie. De aceea i s’a păstrat gustul, și nu i s’a schimbat mirosul.“

12. „De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd îi voi trimete oameni cari-l vor pritoci; îi vor goli vasele și vor face să-i plesnească burdufurile.

13. Moabul va fi dat de rușine cu Chemoș, cum a fost dat de rușine casa lui Israel cu Betel, în care își punea încrederea.

14. Cum puteți să ziceți: «Sîntem viteji, ostași gata de luptă?“

15. „Moabul este pustiit, cetățile lui se înalță în fum, floarea tinerimii lui este jungheată, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oștirilor.“

16. „Peirea Moabului este aproape să vină, nenorocirea lui vine în graba mare.

17. Bociți-l, toți ceice-l înconjurați, toți cari-i cunoașteți numele! Și ziceți: «Cum a fost sfărîmat acest puternic toiag de cîrmuire, acest toiag măreț!“

18. „Pogoară-te din locașul slavei, șezi jos pe pămîntul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Căci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta, și-ți nimicește cetățuile.

19. Stai pe drum și pîndește, locuitoarea Aroerului! Întreabă pe fugar și pe cel scăpat, și zi: «Ce s’a întîmplat?»

20. Moabul este acoperit de rușine, căci este zdrobit. Gemeți și strigați! Vestiți în Arnon că Moabul este pustiit!

21. A venit pedeapsa și peste țara cîmpiei, peste Holon, peste Iahaț, peste Mefaat,

22. peste Dibon, peste Nebo, peste Bet-Diblataim,

Citiți capitolul complet Ieremia 48