Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 47:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Iosif s’a dus să înștiințeze pe Faraon, și i-a spus: „Frații mei și tatăl meu au sosit din țara Canaan, cu oile și boii, și cu tot avutul lor; și sînt în ținutul Gosen.“

2. A luat pe cinci din frații lui, și i-a adus înaintea lui Faraon.

3. Faraon a întrebat pe frații lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciți?“ Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sînt păstori, cum erau și părinții noștri.“

4. Și au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în țară, pentrucă nu mai este pășune pentru oile robilor tăi, și este o mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Gosen.“

5. Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.

6. Țara Egiptului este deschisă înaintea ta; așează pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Gosen; și dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.“

7. Iosif a adus pe tatăl său Iacov, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvîntat pe Faraon.

8. Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?“

9. Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sînt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele, și n’au atins zilele anilor vieții părinților mei, în timpul călătoriei lor.“

Citiți capitolul complet Genesa 47