15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum și pe Beniamin; s’au sculat, s’au pogorît în Egipt, și s’au înfățișat înaintea lui Iosif.
16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceștia în casă, taie vite și gătește; căci oamenii aceștia au să mănînce cu mine la amează.“
17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif, și a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
18. Ei s’au temut cînd au văzut că-i bagă în casa lui Iosif, și au zis: „Ne bagă înlăuntru din pricina argintului pus în sacii noștri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, și să pună mîna pe măgarii noștri.“
19. S’au apropiat de economul casei lui Iosif, și au intrat în vorbă cu el la ușa casei;
20. și au zis: „Domnule, noi ne-am mai pogorît odată aici, ca să cumpărăm merinde.
21. Apoi, cînd am ajuns la locul unde trebuia să rămînem peste noapte, ne-am deschis sacii; și iatăcă argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: și l-am adus înapoi cu noi.
22. Am adus și alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu știm cine a pus argintul în sacii noștri.“
23. Economul a răspuns: „Fiți pe pace! Nu vă temeți de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v’a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mînile mele.“ Și le-a adus și pe Simeon.
24. Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de și-au spălat picioarele; a dat și nutreț măgarilor lor.
25. Ei și-au pregătit darul pînă la venirea lui Iosif, la amează; căci aflaseră că au să mănînce la el.
26. Cînd a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i-l aduseseră, și s’au aruncat cu fața la pămînt înaintea lui.
27. El i-a întrebat de sănătate; și a zis: „Bătrînul vostru tată, de care ați vorbit, este sănătos? Mai trăiește?“
28. Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăiește încă“. Și s’au plecat și s’au aruncat cu fața la pămînt.
29. Iosif a ridicat ochii; și, aruncînd o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tînăr, despre care mi-ați vorbit?“ Și a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!“
30. Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, și simțea nevoie să plîngă; a intrat de grab într’o odaie, și a plîns acolo.