Vechiul Testament

Noul Testament

Ezra 10:14-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. Să rămînă dar toate căpeteniile noastre în locul întregei adunări. Și toți cei din cetățile noastre, cari s’au însurat cu femei străine, să vină la timpuri hotărîte, cu bătrînii și judecătorii din fiecare cetate, pînă se va abate dela noi mînia aprinsă a Dumnezeului nostru din pricina întîmplării acesteia.“

15. Ionatan, fiul lui Asael, și Iahzia, fiul lui Ticva, ajutați de Meșulam, și de Levitul Șabtai, au fost singurii împotriva acestei păreri,

16. pe care au primit-o fiii robiei. Au ales pe preotul Ezra, și capi de familii după casele lor părintești, toți numiți pe nume, și au stătut în ziua întîi a lunii a zecea să cerceteze lucrul acesta.

17. În ziua întîi a lunii întîia, au isprăvit cu toți bărbații cari se însuraseră cu femei străine.

18. Între fiii preoților, s’au găsit unii cari se însuraseră cu femei străine: dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și dintre frații săi: Maaseia, Eliezer, Iarib și Ghedalia, cari s’au îndatorat,

19. dînd mîna, să-și izgonească nevestele și să aducă un berbece ca jertfă pentru vină;

20. din fiii lui Imer: Hanani și Zebadia;

21. din fiii lui Harim: Maaseia, Ilie, Șemaia, Iehiel și Ozia;

22. din fiii lui Pașhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netaneel, Iozabad și Eleasa.

23. Dintre Leviți: Iozabad, Șimei, Chelaia sau Chelita, Petahia, Iuda și Eliezer.

Citiți capitolul complet Ezra 10